Traiasca Regele!

Ma numar printre putinii norocosi care au avut ocazia sa Il vada de aproape pe Rege, desigur, fara sa fi fost vrednic pentru aceasta. S-a intamplat la Arad, la sfarsitul lui 2006, in ajun de aderare la Uniunea Europeana. Impreuna cu 2 colegi, Traian si Peter (Many) aduceam din Germania masini nou noute pentru birou. (Cu titlu de amuzament, intr-una din ele, avea sa se plimbe mai tarziu si Ministrul Finantelor). Innoptasem cu o seara inainte in Viena si pentru ca porniseram tarziu si mai si intarziaseram in vama, am ajuns in Arad abia pe la 8 seara. Traian a virat la stanga catre Cluj, dar pana la Bucuresti ar mai fi fost inca vreo 10-12 ore. (Pe atunci nu existau inca bucatelele de autostrada surpata care s-au construit cu chiu cu vai in cei 10 ani trecuti de atunci). Many a fost de parere ca daca tot ne avantam mai departe sa mancam ceva si cum ne grabeam am ales un loc central si ultracunoscut, Hotel Continental. Deja de la ciorba de legume, cu cartofi taiati mare, ca la tara, ne-am dat seama ca suntem franti de oboseala. Intr-o doara m-am indreptat spre receptie sa vad daca ar mai fost eventual camere. Pe unul din fotoliile albastre din hol se odihnea Regele. Instantaneu mi-au dat lacrimile fara sa inteleg de ce. Mi-am explicat asta mult mai tarziu. In 2011 cand Majestatea Sa s-a adresat Parlamentului, comentand emotia deosebita de care fusesera cuprinsi toti cei de fata, Teodor Paleologu a spus simplu: “Prezenta Regelui este augusta…” Intr-adevar, fiind uns de Dumnezeu, Monarhul este deasupra noastra, primitor si purtator al unui har deosebit. “Many, trebuie sa ramanem, in hotel se afla Regele!” Decizia a fost luata imediat. A doua zi de dimineata L-am vazut la micul dejun, alaturi de Regina Ana si de Simina Mezincescu. A fost un moment foarte foarte trist. Mi s-a parut de neconceput ca un nimeni ca mine sa stea in aceeasi incapere cu Regele, intr-un hol oarecare dintr-un hotel oarecare, mancand omleta cu crenvursti. Colac peste pupaza, mai era si cate unul care, recunoscandu-L asa cum recunosti pe cineva vazut la televizor, Ii arunca un “buna dimineata”, la stilul la care si-ar fi salutat si vecinul de pese gard la el acasa, la tara. Regele inclina politicos din cap. Cred ca abia atunci mi-am dat seama cu adevarat de proportiile catastrofale ale Comunismului.
A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost nu s-ar mai fi povesitit. Poate ne-am fi continuat lungul drumul spre Bucuresti, obositi, prin noaptea plina de tiruri si gropi. Si chiar daca nu este dacat o intuitie, eu traiesc cu ferma convingere ca intalnirea cu Regele de pe fotoliul albastru m-a salvat in seara aia de la un accident, mi-a salvat viata.
Traiasca Regele!


Numere si Nume

In mahalaua Drumul Taberei, la noi la bloc, joia e zi de intretinere. Azi, adica joi, am dat nas in nas cu dl administrator proptit in usa asemenea unui cerber. E un om intre doua varste, de o statura impunatoare, roscovan, figura de hangiu de alta data…Peste toate acestea, poarta si un nume roman rasunator, de declinarea a II a, cu terminatia in -us, dupa cum se cuvine. Ma intreb adeseori cum se ajunge la asemenea nume? Care sa fi fost sursa de inspiratie pentru fosta dna presedinte, sotie a regretatului edil ce a condus timp de decenii destinele asociatiei de proprietari si mama a domnului administrator? Oare cel de-al doilea imparat din dinastia Flaviilor, om foarte capabil – nimic de zis – dar de al carui nume se leaga distrugerea a doua mari orase: Ierusalimul si Pompeii? Putin probabil…..Atunci, poate, fictivul general roman si tragic personaj shakespearian, din cea mai violenta si sangeroasa piesa a sa? Deja stiti cum il cheama pe numele de botez. Cat despre numele de familie, nu are asa mare relevanta, in treacat fie insa spus ca nu are nimic din maretia Romei. Nu e chiar asa rau precum Cosnita, dar nici departe…..Dar tot vorba lui Shakespeare: what’s in a name?
Faza e ca sunt restantier – fireste- si as fi vrut sa-l evit. Numai ca deh, butonam la telefon, si l-am zarit prea tarziu…. Dupa riguroasele politeturi de inceput: ” Hristos a inviat! – Adevarat a inviat!; Ce mai faceti? – Bine, Dvs? “etc etc s-a ajuns la chestiune. A trebuit sa platesc – fir-ar sa fie – si cum nu aveam suficient cash la mine, m-am dus pana la primul bancomat……”Va astept sus la etajul X cu chitanta scrisa” a mai adaugat, ca pentru a se asigura ca am sa revin….
La bancomat am vrut sa incerc marea cu degetul sperand ca intr-un cont de mult timp nealimentat dar beenficiind de un card atastat recent reactivat sa mai fi fost niscaiva resturi….Utilizam pinul prima oara si tineam minte ca se leaga de tragicul sfarsit la lui Mihai Viteazu’ din care scadeam cel mai important numar in calculul zecimal….Imi stiti de-acum PIN-ul de la card, bani nu prea sunt pe el…dar what’s in a number? Incerc o data, de 2 ori, de 3 ori….cardul se blocheaza pe motiv de eroare PIN.
Aoleu! Dau fuga la banca, vis-a-vis, povestesc tarasenia, radem copios, si dupa 10 minute de incercari de resetare PIN, dupa ce in prealabil sunasem deranjand o doamna ce poarta preanobilul nume al mamei Grahilor pentru a afla si un numar de cod fiscal, cea de la ghiseu imi spune amuzata: “cardul asta nu e de la noi…”
Asadar PIN-ul era corect, dar fara bani, cardul era altul, avea bani, dar era acum blocat…. iar dl administrator ma astepta cu chitanta scrisa…
Din fericire, la banca cu cardul blocat (deja v-am ametit) deblocarea se face via call center. Am fost ajutat de o fermecatoare domnisoara (dupa voce; nu i-am retinut numele), care dupa parcurgerea procedurii cu intrebari despre numere si nume, ma intreaba: “dar PIN-ul vi-l mai stiti, da?” “Desigur” – si oricum, vorbind cu ea, mi l-as fi adus aminte: e o combinatie Love & War, iar in dragoste si razboi nu exista reguli….Poftim ca stiti de acum si cel de al doilea PIN…
Dl administrator ma astepta cu chitanta scrisa….”Numarati” zic……Am platit, dar nu tot. Saptamana viitoare se afiseaza noua lista si nu se cadea sa nu apar restantier….e chestie de numere si de nume….


Anacronisme (I): Familia

In cei 200 de ani de la 1789, “Liberte, Egalite, Fraternite” a facut progrese remarcabile: evolutionismul, Freud, feminismul sunt de acum lucruri de bun simt. Bunaoara, astazi stie si un tanc de scoala primara ca omul se trage din maimuta! Desigur, au fost si unele neimpliniri, dintre care cea mai rasunatoare este esecul marxismului in doua aplicatii practice: Primul Razboi Mondial (n-a tinut faza cu “Proletari din toate tarile, uniti-va!” Pacat, era un slogan frumos) si comunismul, dar replierea a fost destul de rapida: a fost resuscitat, coafat, vopsit,  rebranduit in corectitudine politica si iata-l din nou cap de afis.

In drumul spre iluminare, raman totusi niste bastioane  ce se incapataneaza sa reziste: natiune, familie, biserica…Inamicul final este Dumnezeu Insusi, fireste, dar asta nu se poate spune, chiar asa, pe fata, si e cam greu sa lupti cu El direct – nu poate fi identificat ca persoana fizica, nu mai are CNP de prin 33, cand a fost vazut ultima oara pe aici. Este scos din timp in timp de prin calendare. In rest, lupta se duce pe toate fronturile.

In mod special, Familia este iesita rau de tot din noile tipare. Asemenea unui focar, ea propaga concepte si atitudini invechite care sunt o frana in calea progresului social!

De pilda, ea se bazeaza pe diferentele de gen si de roluri intr-un mod inadmisibil. Sa luam spre exemplu femeia: Stapana a Casei, cea care da viata – creatoare de (micro)cosmos asadar, formatoare de persoane si personalitati, prin cresterea si educarea copiilor catre maturitate, sursa de frumusete, in particular, si de armonie, in general etc etc….  Unii ar spune ca asta este enorm, dar noi stim astazi ca asemenea roluri sunt injositoare. Desi diferentele anatomice si structurale dintre barbat si femeie sunt vizibile cu ochiul liber, noi stim astazi, de asemenea, ca acestea nu conduc la niciun fel de diferente sociale. Poate barbatul lucra in mina? Poate si femeia. Poate barbatul conduce tara? Poate si femeia. Poate barbatul sa fie preot? Poate si femeia. Poate femeia sa fie educator la gradinita? Poate si barbatul!. Recent, dna Alina Gorghiu, co-presedinte al PNL a propus ca pe listele de la urmatoarele alegeri parlamentare sa fie 30% femei. O sa fie unii carcotasi care o sa semnaleze ca impunerea cotelor se bate cap in cap cu principiul meritocratiei, dar nah, din astia o sa fie mereu…Dar de ce 30% si nu 50%? Ori e Egalitate ori nu? Trebuie mers pana la capat cu aplicarea cotelor: 50% dintre mineri barbati, 50% femei; 50% dintre politicieni barbati.50% femei; 50% dintre preoti barbati, 50% femei; 50% dintre educatorii de gradinita femei, 50% barbati si asa in orice meserie! Trecem apoi la urmatorul nivel: 50% dintre familii hetero, 50% gay! Sunt sau nu normale ambele optiuni? E egalitate sau nu? E drept, aici o sa fie greu, ca e chestie de gust, dar gusturile se mai si educa, si deja se lucreaza la asta. Nu aveti decat sa va urcati in Lufthansa sau Austrian Airlines: baietii frumosi, aranjati, pensati; fetele netesalate, nemachiate, cu mustacioara….citeam un articol pe zeci de pagini ca este discriminator faptul ca publicul asteapta de la stewardese sa zambeasca mai mult, sa fie mai calde si mai prietenoase decat colegii lor. Pe langa lipsa fardului, ia sa se mai si incrunte si sa devina niste acrituri, si atunci sa vedeti cum usor usor se mai schimba din optiuni….In fine, de ce sa se chinuie numai femeile sa nasca? Sa se aplice cota 50:50. Imposibil, vor zice unii! Nu conteaza: trebuie sa militam pentru dreptul barbatului de a naste copii! ( E un pasaj pe tema asta in “Life of Brian”, film din 1979, da?  care arata cat de putin s-a progresat in aproape 30 ani).

 

Am ajuns la copii: in familie, acestora li se transmit  valori care scapa oricarui control. Desi instructia s-a extins mult, sunt unii parinti, si nu putini, care gasesc de cuviinta sa ii invete pe copii ca exista Dumnezeu, ca exista Bine si Rau, ca daca faci bine vei fi rasplatit, daca faci rau vei fi pedepsit. Indraznesc, de asemenea, sa corecteze greselile copiilor si le ingradesc optiunile! Asa ceva este intolerabil. Sunt unele tari aflate in avangarda, ce e drept, cum ar fi Norvegia: acolo, la abateri de tipul celor de mai sus, vine Protectia Copilului si ti-i ia imediat. Dar nici Barnevernet, cu toata scrupulzoitatea nordica de care da dovada, pur si simplu nu poate face fata! Trebuie gasita o solutie mai radicala si mai eficienta: imediat dupa nastere, copiii sa fie luati si dusi in niste pepiniere – cam asa, cum era in Matrix –  si educati acolo corect politic.   E drept, s-a incercat ceva pe vremea lui Adolf Hitler, numai ca ala a avut o obsesie cu rasa, ii voia pe toti blonzi si cu ochi albastri. A esuat.  Nu-i nimic, din greseli se poate invata, modelul poate fi adaptat si imbunatatit. Germania tocmai ce primi un milion de arabi anul asta. Asta s-ar putea sa ajute.

 

Opriti Pamantul, vreau sa cobor!

 

 


Viata la bloc

27042013519Deunazi am dat sa ies din casa, pe la orele 10, cum fac de obicei. Sunt apropitar in mahalaua Drumul Taberei, la parter, prima usa pe stanga….Am incuiat si cand sa ma pornesc de-a binelea, era gata gata sa dau nas in nas cu administratorul care tocmai se opintea sa deschida usa de la bloc voind sa intre…Fara sa stau prea mult pe ganduri, am facut stanga imprejur si m-am ascuns in casa. M-o fi vazut…nu m-o fi vazut…..cert este ca a sunat la usa: de doua ori (o fi fost postas la viata lui). In general, nu raspund cand suna. Impartasesc intru totul parerea lui Cioran care avea scris pe poarta de la gradina: “N’entrez-pas, soyez charitable!” sau “Je n’y suis jamais!” . Trebuie sa pun si eu o chestie din astea pe usa, ca sa-i descurajez pe vecinii care confunda scara blocului cu ulita satului de unde provin si unde la orice ora din zi si din noapte te poti auzi strigat: “Nea Daneeee! Deschide bre poarta, te inchisesi in casa, fir-ai….., ca am o vorba cu matale…” In fine, nu i-am raspuns nici administratorului, mai ales ca stiam ce vroia de la mine: banii de intretinere! Am stat nemiscat pret de cateva secunde in vestibul, unde ma prinsese soneria, apoi m-am refugiat tiptil tiptil in interiorul casei…Am zabovit pret de cateva minute si l-am vazut mai apoi  pe geamul de la balcon, printre muscate,  indreptandu-se cu pasi fermi spre…..infinit?. Repede, repede, am iesit si tzushti in masina, aruncand in treacat un “buna ziua” fostului administrator ce se odihnea pe banca….Eh, fostul administrator, un domn!  L’Ancien Regime! Ce vremuri! Eram restantier cu lunile si nu era nicio problema. Ne intalneam din cand in cand in fata blocului, ne salutam respectuos, el imi zambea politicos, iar eu, intelegand, ma uitam in portofel si mai plateam cate ceva, in functie de lichiditati. “Chitanta, ca de obicei, pe firma…v-o las in cutia de scrisori?” “Desigur, va multumesc!” Rare erau ocaziile cand ma suiam pana la el la 8, in general in preajma marilor sarbatori, si rareori cu mana goala, dupa cum se si cuvenea…..Dar de anul acesta situatia s-a schimbat dramatic. Un sir de evenimente nefericite au condus la convocarea unei adunari generale extraordinare, la care evident ca nu am participat. Cu toate acestea, a  fost declarata statutara conducand la inlocuirea Comitetului Executiv in integralitatea lui! Le Roi est mort! Liberte, Egalite, Fraternite! pare sa fie noua deviza, caci a trebuit sa achit tot ce era din urma, si,  inchipuiti-va ca ma aflu cu plata cotei de intretinere la zi :(.  Indraznesc la  o paralela ce nu poate fi justificata decat de narcisismul ce ma caracterizeaza, dar, dupa cum este inadmisibil ca aristocratia si clerul sa plateasca taxe – si istoria de 200 de ani incoace imi da dreptate,  tot astfel, gasesc ca este foarte nepotrivit sa fiu sunat la usa pentru a mi se cere sa platesc intretinerea! Abia astept sa ma vad din nou restantier acolo, pe lista, la avizier…sa vad cum reusesc sa-l evit pe administrator pana se publica noua lista….Desi, te pomenesti ca o sa hotarasca astia penalizari si imi e sa nu ajung si eu ca Grecia…..


Curcubeul

Oamenii au fost intotdeauna mai preocupati de Sfarsitul Lumii decat de propria lor moarte, desi ultima este oarecum mai iminenta. Este explicabil poate prin faptul ca omul, fiind creat cu atributul vesniciei, nu poate concepe moartea, aparuta ca o catastrofa la un moment dat. Curcubeul fluturat ostentativ zilele astea mi-a adus aminte de una dintre descrierile facute de Hristos cu privire la Sfarsit, agasat oarecum de insistenta ucenicilor Sai cu privire la subiect: ” Si precum a fost in zilele lui Noe…oamenii se insurau si se maritau, pana a intrat Noe in corabie”. Noe, curcubeu, casatorie…Adica, ce e rau ca te insori si te mariti, caci cam asa ar lasa sa se inteleaga? De ce nu a numit mai degraba diverse pacate pe care le vor comite oamenii, asa cum s-ar fi asteptat toti fariseii din lumea asta- suflete curvare si preacurvare, strecuratori de tantar si inghititori de camila, batandu-se cu caramida in piept ca, vezi draga Doamne, ei sunt oameni normali, gata sa arunce cu piatra asupra celora ce nu corespund normei….Ca sa revenim putin la curcubeu, aparut prima oara pe vremea lui Noe, dupa Potop,  acesta este o descompunere a luminii dupa diverse lungimi de unda, o ipostaziere cromatica, daca imi este permisa expresia, a harului felurit al lui Dumnezeu gata sa coloreze ceea ce lipseste fiecarui suflet vibrand in drumul spre Lumina…..Din acest punct de vedere, “cei ce iubesc altfel” aveau (au inca) sansa sa devina cei mai buni dintre noi. Luptandu-se cu o povara enorma (morala, de identitate, de acceptare etc etc), ei puteau (pot inca) face loc manifestarii deosebite a harului lui Dumnezeu care sa potenteze, adaugand o simfonie de culori, resursele lor sufletesti deosebite spre Bine, prin pocainta. Este foarte greu, bineinteles….dar frumos! S-a ales, in schimb, solutia cea mai proasta, a inversarii si falsificarii conceptelor, valorilor si simbolurilor -, caci mai grav decat orice pacat (pentru care exista iertare) este a numi binele rau si raul bine…….Noe, curcubeu, casatorie, Sfarsit. Iata de ce, curcubeul a devenit, din pacate, un boi strident tras grosolan peste sufletul mort al unei lumi in descompunere….Un portret al lui Dorian Gray la scara planetara….Si cand te gandesti ca nu suntem nici macar la suprafata asa frumosi ca el…31052013581


Drumuri

Exista in viata drumuri care nu duc nicaieri. Nu e vorba aici de vreo fundatura sau de intersectii nesemnalizate unde stai sa te intrebi incotro sa o iei, caci in ambele cazuri exista o finalitate, chiar daca nu cea dorita…si pe urma, in fundatura aia poate dai de vreo livada cu peri; la capatul potecii pe care ai ales-o in mod gresit la rascruce poate ca se afla vreun castel pe care-l visasesi chiar  ieri….Nu despre astea e vorba, nu! Sunt pur si simplu drumuri care, oricat ar fi de greu de imaginat,  nu duc nicaieri; la capatul lor nu se afla nimic, penru ca nici nu au vreun sfarsit…..Asta o stii tu bine de la bun inceput – si toata lumea o stie – si totusi te avanti pe ele, pentru ca nu poti altfel……..Drumuri de pustie, unde nu bate decat vantul……Incepe bine, ca in poveste,  tinta pare la doi pasi, o poti atinge cu mana.   Faci deci risipa,  la ce bun sa fii cumpatat? Scoti sticla cea buna de Bordeaux invechit, pastrata pentru marile ocazii, torni pe tine parfumul cel greu…mirosi a vin si a smirna….Brusc ti se face sete si parca te doare si un pic capul…Bei toata apa…. Vantul se inteteste subit si in curand te inghite o furtuna de nisip. Buimac, incerci sa alergi catre o oaza ce se arata in zare, sa te opresti la umba unui arbust, dar totul e himera si te afunzi si mai adanc in desert. Mirosi a vin si a smirna….Te-ai ratacit.  In zare se vede in continuare orasul de-argint  “cu poiene de roze si crini” – ce frumos le zicea Macedonschi,  numai ca portile ce ieri ti se pareau larg deschise sunt acum ferecate si e pazit de ziduri groase, iar tu nu mai ai putere sa inaintezi si, chiar de ai avea, nu stii pe ce drum sa apuci…. Deodata, vezi ca in jurul tau mai sunt si altii ce-alearga si ei – de unde au rasarit oare cu totii? – si duhnesc toti a smirna si a vin – Se vede treaba ca drumurile care nu duc nicaieri sunt foarte aglomerate……Ii vezi facand aceleasi greseli – o oaza, un arbust -, ii lasi sa alerge in cerc, de altfel, cum sa-i ajuti, cum sa-i trezesti: prea multa smirna si prea mult vin….

Pe drumurile ce nu duc nicaieri poti merge buimac un an, poti merge si-o viata…Eh, poate nici chiar asa mult, dar stiu eu pe cineva care alearga de ani buni. Recent,  am aflat pe un altul care abia a deschis sticla de vin….pana la sfarsitul anului urmeaza si parfumul. Cunosc iarasi un caz, cand, desi orasul cautat a disparut din zare de ceva vreme, alearga dupa amintirea lui….himera himerei…astea sunt situatiile cele mai grele…Ii vad  iarasi pe altii, si nu putini, care-si inchipuie ca au ajuns la destinatie, cand de fapt…….e o chestiune de timp pana cand cetatea le va aparea in zare si se vor porni la drum….

Si eu ma cam invart de ceva vreme…..

PS. Sunt si drumuri care duc undeva. Este unul in special,  drept, bine pietruit, cu destinatie sigura si  temelie adevarata, cu fantani ce-ti alina setea pentru totdeauna – doar ca un pic cam ingust pentru gusturile rafinate – dar asta e o alta poveste…..

 

DC

 

 


Jurnal de calatorie

10062012048Mi-a aduc aminte cu nostalgie de vremurile in care tara noastra era mare….te porneai dis de dimineata, calatoreai drum de vara pana-n seara si abia abia daca reuseai sa ajungi pana la Arad….Scaldat de apele lenese ale Muresului, cu cladirile lui monumentale dispuse ordonat, cum se cuvine,  deoparte si de alta a unui larg bulevard,  cu celelate strazi “ce duc poveri de soapte, doar intre pauze la cinci si sapte” – trebuie ca Aradul i-a inspirat pe Dimov si Alifantis pentru “Destin cu baobab”; in fine cu hotelurile lui primitoare si cochetele lui restaurante, multiconfesional si multicultural, Aradul reprezenta un binemeritat popas inainte de a da piept cu Strainul Occident, ai carui vajnici si corupti cerberi erau si inca sunt intruchipati de politia ungureasca….

Mult timp nu s-a intamplat nimic: Ungaria isi desavarsea reteaua de autostrazi, noi ne chinuiam pe DN7 si o invidiam ingalbeniti de fiere amara….nebuni si orbi! Nu stiam ce ne asteapta….

Tarziu, prin 2007, dinspre Apus “a batut intai o boare…” Noi am luat-o ca un vanticel caldut, dar de fapt la Orizont se aratase un balaur cu 7 capete: Progresul!

Primul inghitit a fost Pitestiul, inconjurat de o  moderna centura….veti spune: ei si, doar nu era mare lucru! Oare? Acolo, in apropiere de gara se afla un Mc Donald’s..loc de popas si de poveste….un fel de han fermecat in care te opreai spre a prinde puteri inainte de a da piept cu zmei si ghionoaie: Dealul Negru cu tiruri in convoaie lungi ce vara se rastoarna iar iarna se inzapezesc; Valea Oltului unde muntele se trezeste uneori din atipire si azvarle cu avalanse de pietre asupra celor ce in goana cailor putere indraznesc sa-i calce taramul….

Gluma a inceput sa se ingroase insa cand a ajuns sa fie ocolit Sibiul…Era primul contact cu un alt spatiu, cel central european, semnalat inca de la intrare de placuta indicatoare pe care scria cu litere de o schioapa: Hermannstadt. Pe Hermann nu il intalneai, dar paseai pe urmele lui Samuel von Bruckenthal in cel mai frumos muzeu din tara si te fotografiai cu portretul lui Franz Joseph in mult prea barocul hotel “Imparatul Romanilor”- eventual in pantaloni scurti, ca doar erai de pe drum,  si intrebandu-te pe unde o mai fi umbland fufa aia de Sissi. Casele frumos ingrijite te priveau cu singurul lor ochi sever si cunoscator si te miroseau de indata ca esti mitic. Te simteai usor descumpanit si intrai sa mananci o ciorba care era foarte dulce si te ineca in tarhon;  daca faceai imprudenta sa si remarci asta ti se raspunea taios: “asa se face pe la noi…”. Brusc,  te apuca dorul de Balcani si de leustean si  te gandeai daca nu ar fi mai bine sa faci cale intoarsa….

Totul are insa o limita. Recent, prin ianuarie, venind impreuna cu L., un foarte bun prieten,  din Germania, ne-am urcat linistiti pe deja de vreun an si jumatate construita autostrada din jurul Devei, desi, la drept vorbind, nu stiu daca am facut vreun ghiseft, caci accesul nu se face asa usor cum si-ar inchipui cineva ci abia dupa ce ocolesti un incropit sens giratoriu aflat la 1km in aval de intrarea oficiala barata de diversi parapeti. O mica paranteza: Punctul unu: Tara noastra  nu te lasa sa fii prost: te descurci bine, nu, nu..ce atata semnalizare? Punctul 2: Autostrada are ceva dintr-un drum initiatic, iar cei de la de drumuri – oameni cu frica lui Dumnezeu – s-au gandit sa ne dea un exemplu elocvent a ceea ce inseamna: “stramta este poarta si ingusta este calea….”Daca pe A1 la Deva se ajunge asa greu, cum va fi fiind intrarea in Imparatia Cerurilor?   Sa avem grija, dar….Scurt pe doi, de intrat am intrat, dar am simtit fiori reci pe sira spinarii cand am vazut ca nu se mai termina! Va vine sa cedeti? 80 km neintereupti….pentru o clipa si L. si eu am crezut ca o sa ajungem pana la Bucuresti…

Din fericire nu a fost asa….dar era doar o palida consolare caci autostrada ocolea deja si Sebesul, una dintre cele sapte cetati ale Transilvaniei,  odinioara sufocat de tirurile ce se inghesuiau pe mult prea discretele lui stradute cu parfum medieval..unde pe frontispiciul liceului se putea citi severul avertisment: “Bildung ist Freiheit – Educatia inseamna libertate” (au nemtii astia o obsesie cu libertatea pusa in paralel cu diverse alte substantive mobilizatoare 😉 ) – in traducere libera: “baiete,  daca ai fi pus mana sa inveti,  azi te-ai fi  plimbat pe Route 66 la Chicago nu pe Route 7 la Sebes…”

In tacerea ce se lasase in masina, mi-am dat dintr-o data seama de ce in Romania s-au construit doar 500 km de autostrada in 25 ani. Nu incompetenta si hotia sunt cauzele acestei performante, cum s-ar grabi sa azcuze unii rau-voitori ci ratiuni mult mai inalte, pe care le stiti Dvs. Ne rezumam la 3: din punct de vedere psihologic, injumatatirea duratei de mers de la Bucuresti la Arad va conduce la perceptia ca tara noastra este de doua ori mai mica. Aceasta va avea consecinte severe asupra constiintei de sine a poporului roman, care crede inca  ca aici s-a inventat stiloul, avionul, coada la cires….; din punct de vedere teologic, a lasa impresia ca se ajunge usor la destinatie nu ese foarte indicat, asa cum am aratat mai sus; in fine, din punct de vedere geopolitic, ganditi-va ca daca, vorba lui W.S.,  cosntructia autostrazilor ar fi inceput de la Nadlac si Bors, atunci, impinse de Mercedes , BMW si alte “tancuri” nemtesti, astazi s-ar fi mers pe ele pana la Istanbul..Dar, consecventi misiunii noastre de aparatori ai crestinatatii – impreuna cu strabunii nostri Mihai Viteazu si Stefan cel Mare, dati-mi voie –  prin tergiversarea lucrarilor am reusit amanarea aderarii Turciei la Uniunea Europeana cu 20 ani!

Mai doriti autostrazi? Da? O sa ajungeti in 12 ore la Viena si o sa beti aceeasi cafea  chioara la OMV pe tot parcursul drumului…cat despre micii de la Dedulesti, sa va puneti pofta-n cui!

DC