Curcubeul

Oamenii au fost intotdeauna mai preocupati de Sfarsitul Lumii decat de propria lor moarte, desi ultima este oarecum mai iminenta. Este explicabil poate prin faptul ca omul, fiind creat cu atributul vesniciei, nu poate concepe moartea, aparuta ca o catastrofa la un moment dat. Curcubeul fluturat ostentativ zilele astea mi-a adus aminte de una dintre descrierile facute de Hristos cu privire la Sfarsit, agasat oarecum de insistenta ucenicilor Sai cu privire la subiect: ” Si precum a fost in zilele lui Noe…oamenii se insurau si se maritau, pana a intrat Noe in corabie”. Noe, curcubeu, casatorie…Adica, ce e rau ca te insori si te mariti, caci cam asa ar lasa sa se inteleaga? De ce nu a numit mai degraba diverse pacate pe care le vor comite oamenii, asa cum s-ar fi asteptat toti fariseii din lumea asta- suflete curvare si preacurvare, strecuratori de tantar si inghititori de camila, batandu-se cu caramida in piept ca, vezi draga Doamne, ei sunt oameni normali, gata sa arunce cu piatra asupra celora ce nu corespund normei….Ca sa revenim putin la curcubeu, aparut prima oara pe vremea lui Noe, dupa Potop,  acesta este o descompunere a luminii dupa diverse lungimi de unda, o ipostaziere cromatica, daca imi este permisa expresia, a harului felurit al lui Dumnezeu gata sa coloreze ceea ce lipseste fiecarui suflet vibrand in drumul spre Lumina…..Din acest punct de vedere, “cei ce iubesc altfel” aveau (au inca) sansa sa devina cei mai buni dintre noi. Luptandu-se cu o povara enorma (morala, de identitate, de acceptare etc etc), ei puteau (pot inca) face loc manifestarii deosebite a harului lui Dumnezeu care sa potenteze, adaugand o simfonie de culori, resursele lor sufletesti deosebite spre Bine, prin pocainta. Este foarte greu, bineinteles….dar frumos! S-a ales, in schimb, solutia cea mai proasta, a inversarii si falsificarii conceptelor, valorilor si simbolurilor -, caci mai grav decat orice pacat (pentru care exista iertare) este a numi binele rau si raul bine…….Noe, curcubeu, casatorie, Sfarsit. Iata de ce, curcubeul a devenit, din pacate, un boi strident tras grosolan peste sufletul mort al unei lumi in descompunere….Un portret al lui Dorian Gray la scara planetara….Si cand te gandesti ca nu suntem nici macar la suprafata asa frumosi ca el…31052013581


Drumuri

Exista in viata drumuri care nu duc nicaieri. Nu e vorba aici de vreo fundatura sau de intersectii nesemnalizate unde stai sa te intrebi incotro sa o iei, caci in ambele cazuri exista o finalitate, chiar daca nu cea dorita…si pe urma, in fundatura aia poate dai de vreo livada cu peri; la capatul potecii pe care ai ales-o in mod gresit la rascruce poate ca se afla vreun castel pe care-l visasesi chiar  ieri….Nu despre astea e vorba, nu! Sunt pur si simplu drumuri care, oricat ar fi de greu de imaginat,  nu duc nicaieri; la capatul lor nu se afla nimic, penru ca nici nu au vreun sfarsit…..Asta o stii tu bine de la bun inceput – si toata lumea o stie – si totusi te avanti pe ele, pentru ca nu poti altfel……..Drumuri de pustie, unde nu bate decat vantul……Incepe bine, ca in poveste,  tinta pare la doi pasi, o poti atinge cu mana.   Faci deci risipa,  la ce bun sa fii cumpatat? Scoti sticla cea buna de Bordeaux invechit, pastrata pentru marile ocazii, torni pe tine parfumul cel greu…mirosi a vin si a smirna….Brusc ti se face sete si parca te doare si un pic capul…Bei toata apa…. Vantul se inteteste subit si in curand te inghite o furtuna de nisip. Buimac, incerci sa alergi catre o oaza ce se arata in zare, sa te opresti la umba unui arbust, dar totul e himera si te afunzi si mai adanc in desert. Mirosi a vin si a smirna….Te-ai ratacit.  In zare se vede in continuare orasul de-argint  “cu poiene de roze si crini” – ce frumos le zicea Macedonschi,  numai ca portile ce ieri ti se pareau larg deschise sunt acum ferecate si e pazit de ziduri groase, iar tu nu mai ai putere sa inaintezi si, chiar de ai avea, nu stii pe ce drum sa apuci…. Deodata, vezi ca in jurul tau mai sunt si altii ce-alearga si ei – de unde au rasarit oare cu totii? – si duhnesc toti a smirna si a vin – Se vede treaba ca drumurile care nu duc nicaieri sunt foarte aglomerate……Ii vezi facand aceleasi greseli – o oaza, un arbust -, ii lasi sa alerge in cerc, de altfel, cum sa-i ajuti, cum sa-i trezesti: prea multa smirna si prea mult vin….

Pe drumurile ce nu duc nicaieri poti merge buimac un an, poti merge si-o viata…Eh, poate nici chiar asa mult, dar stiu eu pe cineva care alearga de ani buni. Recent,  am aflat pe un altul care abia a deschis sticla de vin….pana la sfarsitul anului urmeaza si parfumul. Cunosc iarasi un caz, cand, desi orasul cautat a disparut din zare de ceva vreme, alearga dupa amintirea lui….himera himerei…astea sunt situatiile cele mai grele…Ii vad  iarasi pe altii, si nu putini, care-si inchipuie ca au ajuns la destinatie, cand de fapt…….e o chestiune de timp pana cand cetatea le va aparea in zare si se vor porni la drum….

Si eu ma cam invart de ceva vreme…..

PS. Sunt si drumuri care duc undeva. Este unul in special,  drept, bine pietruit, cu destinatie sigura si  temelie adevarata, cu fantani ce-ti alina setea pentru totdeauna – doar ca un pic cam ingust pentru gusturile rafinate – dar asta e o alta poveste…..

 

DC

 

 


Jurnal de calatorie

10062012048Mi-a aduc aminte cu nostalgie de vremurile in care tara noastra era mare….te porneai dis de dimineata, calatoreai drum de vara pana-n seara si abia abia daca reuseai sa ajungi pana la Arad….Scaldat de apele lenese ale Muresului, cu cladirile lui monumentale dispuse ordonat, cum se cuvine,  deoparte si de alta a unui larg bulevard,  cu celelate strazi “ce duc poveri de soapte, doar intre pauze la cinci si sapte” – trebuie ca Aradul i-a inspirat pe Dimov si Alifantis pentru “Destin cu baobab”; in fine cu hotelurile lui primitoare si cochetele lui restaurante, multiconfesional si multicultural, Aradul reprezenta un binemeritat popas inainte de a da piept cu Strainul Occident, ai carui vajnici si corupti cerberi erau si inca sunt intruchipati de politia ungureasca….

Mult timp nu s-a intamplat nimic: Ungaria isi desavarsea reteaua de autostrazi, noi ne chinuiam pe DN7 si o invidiam ingalbeniti de fiere amara….nebuni si orbi! Nu stiam ce ne asteapta….

Tarziu, prin 2007, dinspre Apus “a batut intai o boare…” Noi am luat-o ca un vanticel caldut, dar de fapt la Orizont se aratase un balaur cu 7 capete: Progresul!

Primul inghitit a fost Pitestiul, inconjurat de o  moderna centura….veti spune: ei si, doar nu era mare lucru! Oare? Acolo, in apropiere de gara se afla un Mc Donald’s..loc de popas si de poveste….un fel de han fermecat in care te opreai spre a prinde puteri inainte de a da piept cu zmei si ghionoaie: Dealul Negru cu tiruri in convoaie lungi ce vara se rastoarna iar iarna se inzapezesc; Valea Oltului unde muntele se trezeste uneori din atipire si azvarle cu avalanse de pietre asupra celor ce in goana cailor putere indraznesc sa-i calce taramul….

Gluma a inceput sa se ingroase insa cand a ajuns sa fie ocolit Sibiul…Era primul contact cu un alt spatiu, cel central european, semnalat inca de la intrare de placuta indicatoare pe care scria cu litere de o schioapa: Hermannstadt. Pe Hermann nu il intalneai, dar paseai pe urmele lui Samuel von Bruckenthal in cel mai frumos muzeu din tara si te fotografiai cu portretul lui Franz Joseph in mult prea barocul hotel “Imparatul Romanilor”- eventual in pantaloni scurti, ca doar erai de pe drum,  si intrebandu-te pe unde o mai fi umbland fufa aia de Sissi. Casele frumos ingrijite te priveau cu singurul lor ochi sever si cunoscator si te miroseau de indata ca esti mitic. Te simteai usor descumpanit si intrai sa mananci o ciorba care era foarte dulce si te ineca in tarhon;  daca faceai imprudenta sa si remarci asta ti se raspunea taios: “asa se face pe la noi…”. Brusc,  te apuca dorul de Balcani si de leustean si  te gandeai daca nu ar fi mai bine sa faci cale intoarsa….

Totul are insa o limita. Recent, prin ianuarie, venind impreuna cu L., un foarte bun prieten,  din Germania, ne-am urcat linistiti pe deja de vreun an si jumatate construita autostrada din jurul Devei, desi, la drept vorbind, nu stiu daca am facut vreun ghiseft, caci accesul nu se face asa usor cum si-ar inchipui cineva ci abia dupa ce ocolesti un incropit sens giratoriu aflat la 1km in aval de intrarea oficiala barata de diversi parapeti. O mica paranteza: Punctul unu: Tara noastra  nu te lasa sa fii prost: te descurci bine, nu, nu..ce atata semnalizare? Punctul 2: Autostrada are ceva dintr-un drum initiatic, iar cei de la de drumuri – oameni cu frica lui Dumnezeu – s-au gandit sa ne dea un exemplu elocvent a ceea ce inseamna: “stramta este poarta si ingusta este calea….”Daca pe A1 la Deva se ajunge asa greu, cum va fi fiind intrarea in Imparatia Cerurilor?   Sa avem grija, dar….Scurt pe doi, de intrat am intrat, dar am simtit fiori reci pe sira spinarii cand am vazut ca nu se mai termina! Va vine sa cedeti? 80 km neintereupti….pentru o clipa si L. si eu am crezut ca o sa ajungem pana la Bucuresti…

Din fericire nu a fost asa….dar era doar o palida consolare caci autostrada ocolea deja si Sebesul, una dintre cele sapte cetati ale Transilvaniei,  odinioara sufocat de tirurile ce se inghesuiau pe mult prea discretele lui stradute cu parfum medieval..unde pe frontispiciul liceului se putea citi severul avertisment: “Bildung ist Freiheit – Educatia inseamna libertate” (au nemtii astia o obsesie cu libertatea pusa in paralel cu diverse alte substantive mobilizatoare 😉 ) – in traducere libera: “baiete,  daca ai fi pus mana sa inveti,  azi te-ai fi  plimbat pe Route 66 la Chicago nu pe Route 7 la Sebes…”

In tacerea ce se lasase in masina, mi-am dat dintr-o data seama de ce in Romania s-au construit doar 500 km de autostrada in 25 ani. Nu incompetenta si hotia sunt cauzele acestei performante, cum s-ar grabi sa azcuze unii rau-voitori ci ratiuni mult mai inalte, pe care le stiti Dvs. Ne rezumam la 3: din punct de vedere psihologic, injumatatirea duratei de mers de la Bucuresti la Arad va conduce la perceptia ca tara noastra este de doua ori mai mica. Aceasta va avea consecinte severe asupra constiintei de sine a poporului roman, care crede inca  ca aici s-a inventat stiloul, avionul, coada la cires….; din punct de vedere teologic, a lasa impresia ca se ajunge usor la destinatie nu ese foarte indicat, asa cum am aratat mai sus; in fine, din punct de vedere geopolitic, ganditi-va ca daca, vorba lui W.S.,  cosntructia autostrazilor ar fi inceput de la Nadlac si Bors, atunci, impinse de Mercedes , BMW si alte “tancuri” nemtesti, astazi s-ar fi mers pe ele pana la Istanbul..Dar, consecventi misiunii noastre de aparatori ai crestinatatii – impreuna cu strabunii nostri Mihai Viteazu si Stefan cel Mare, dati-mi voie –  prin tergiversarea lucrarilor am reusit amanarea aderarii Turciei la Uniunea Europeana cu 20 ani!

Mai doriti autostrazi? Da? O sa ajungeti in 12 ore la Viena si o sa beti aceeasi cafea  chioara la OMV pe tot parcursul drumului…cat despre micii de la Dedulesti, sa va puneti pofta-n cui!

DC


What’s in a name…..

Daniel07“…that which we call a rose / By any other name would smell as sweet; / So Romeo would, were he not Romeo call’d,/ Retain that dear perfection which he owes ,/ Without that title. Romeo, doff thy name, / And for that name which is no part of thee/ Take all myself.”

Foarte frumos spus, nu este asa? Cine nu a adormit pana la final a vazut insa ca Julieta nu avea deloc dreptate….i-a fost imposibil lui Romeo sa se lepede de numele pe care il purta iar incercarea a rezultat in tragedie, in sensul grecesc al termenului. Si, ma indoiesc, de asemenea, ca daca trandafirul s-ar fi numit papadie, ar fi fost acelasi lucru….

Numele e mai mult decat o conventie, e marca unui destin. Nu intamplator, prima sarcina a lui Adam (insemnand om) a fost aceea de a numi toate vietuitoarele. Intelegem de aici ca Dumnezeu a dat omului pe mana Pamantul,  nu de alta ci ca sa-i scrie destinul…..cum si in ce fel a facut-o si o face, se vede.  Noi dam, de altfel,  dovada de mult tupeu cand ne intrebam, de exemplu, de ce ingaduie Dumnezeu nedreptate, razboaie, boli, neveste cicalitoare si barbati betvi samd, de ca si cum pe astea le-ar fi numit El….

Numele defineste. Poate de aceea, Dumnezeu nu si-a dat niciodata Numele….Cand a fost intrebat de catre Moise si de catre altii: ” Bun, dar care iti este Numele, cum Te cheama?”, El a raspuns, oarecum incurcat: “Eu sunt Cel ce sunt…”  sau altadata: “Pentru ce imi ceri Numele, El este minunat….”caci, nu este asa, Dumnezeu este dincolo de orice definitie si a-L  defini inseamna a-L limita.

In evlavia lor  formala si exagerata evreii se fereau sa pronunte Numele lui Dumnezeu ce aparea scris in tetragrama transliterata YHWH (Eu sunt cel ce sunt) si citeau altceva, de exemplu Adonai – Domnul, dar cum  ei nu aveau decat consoane, vocalizarea masoretica ulterioara “Yahve” este cel putin discutabila…Ca sa scurtam, noi nu stim de fapt cum Il cheama cu adevarat pe Dumnezeu.

Revenind din sfere atat de inalte, dar totusi nu prea jos, este foarte interesant ca, in Imparatia Cerurilor, cei ce vor fi gasiti vrednici sa intre acolo, adica cei ce vor birui, vor primi un nume nou pe care nu-l stie nimeni, decat acela care-l primeste….Cu alte cuvinte, numele acela va exprima intr-o minunata si admirabila sinteza si pe deplin personalitatea posesorului sau mai bine zis, optimul ei.  Faptul ca Dumnezeu te va chema pe nume – vei sti ca e vorba despre tine, caci acesta va fi in rezonanta cu sufletul tau si nu al altuia, marcandu-ti astfel un destin vesnic, este atat de coplesitor ca te face sa-ti doresti sa ajungi mai repede acolo. Putem intelege, astfel, bucuria cu care cei ce de bunavoie renunta la lume si la desertaciunea ei, calugarii, primesc un alt nume – al unui om vrednic din trecut, al unui sfant – aratand prin aceasta ca isi doresc un alt destin, cel putin similar cu al celui al carui nume nou il poarta.

Numele inseamna, deci, o raspundere, mai ales daca te cheama, bunaoara,  Daniel 😛 .  M-a intrebat pe mine un baiat odata- Matei, avea pe atunci cativa anisori- daca ma rog de 3 ori pe zi….Aoleu! Tocmai aflase ca pentru asta Daniel petrecuse o noapte in groapa cu lei….Care Daniel? eu – nicidecum, tizul meu mult mai celebru, dar pentru acest copil era de domeniul evidentei ca daca ma cheama precum pe Daniel trebuie sa ma si comport asemenea lui…..s-o gandi la fel si Dumnezeu?   Din nou: Aoleu!

Bine, bine, ajungem atunci sa ii fericim pe cei al caror nume nu inseamna nimic? Nu cred sa existe, fiecare nume inseamna ceva….Si chiar si asa fiind, suntem chemati oricum sa ne ridicam la inaltimea “supranumelui” pe care il purtam, acela de crestini, adica al lui Hristos….

Greu, foarte greu…dar frumos.

PS. Bun, si ce te faci totusi daca te cheama Gigel? Schimbi repede numele. Ai doua sanse: fie te duci la Starea Civila (uite ca a fost si Revolutia Franceza buna la ceva :)) ) fie te calugaresti. Varianta a doua e mai indicata.  Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.


Hristos a inviat!

Aseara pe la 12 fara un sfert am intrat in McDonald’s si i-am spus vanzatoarei “Hristos a inviat!” . L-am spus repede, aproape pe nerasuflate, caci imi era frica sa nu ma prinda 12 noaptea; l-am spus cu patima, caci stiam ca va fi fost ultimul pe anul acesta;  l-am spus cu oarecare siguranta, caci am si eu convingerea (cred Doamne, ajuta necredintei mele!) ca Moartea a fost biruita;   l-am spus cu timiditate, caci asteptam reactia interlocutorului meu….

Pentru ca raspunsurile oamenilor la salutul “Hristos a inviat!” de-a lungul celor 40 zile vin de fiecare data ca o surpriza…nu mi-a fost dat sa aud doua la fel, si cu atat mai mult cu cat te indepartezi de Inviere…de la un proaspat  “Adevarat a inviat!” la un mecanic raspuns conform; de la mutenie (asta mi se pare foarte interesant…oare de ce nu raspund nimic?) la un ras in tonalitati de la ingaduitor la batjocoritor, asa cum este viata insasi…

Reactia depinde, evident, si de modul cum saluti. Tandemul “Hristos a inviat – Adevarat a inviat!”  e mai mult decat un  dialog,  e o lupta, seamana cu un meci de scrima, cu un duel. “Hristos a inviat!” ataci tu, ferm sau sovaielnic, direct sau fluturand sabia in dorul lelii, din varful buzelor sau din toata inima, caci in declaratia ta se vede pentru o clipita strafundul sufletului tau, te descoperi, te expui… “Adevarat a inviat!” ti se raspunde (sau nu), iar lovitura se pareaza, alteori se contraataca, iar uneori iti este refuzata – pacat, .caci din aceasta inclestare nu e decat de castigat:  ies scantei, iese lumina, iese adevar, sabia se ascute….

Si cata nevoie e de sabie ascutita: sa lupti cu necredinta generalizata si cu propria sovaiala, cu fatarnicia lumii si cu micile tale falsitati, cu ispitele ce te doboara mai mereu, cu invidia si ura ce rodesc in tine si in cei din jur fructe amare…sa lupti cu Insasi Moartea…

Se spune ca Sf. Serafim din Sarov intorcandu-se in fiecare zi de la biserica catre chilia sa, era nevoit sa treaca printr-un cimitir. De fiecare data, si netinand cont de ce zi sau luna trona in calendar, el saluta: “Hristos a inviat!” Iar mortii, dupa cuviinta, raspundeau: “Adevarat a inviat!

Iar mie mi-a trecut la un moment dat prin cap ca daca participand la o inmormantare, la orice inmormantare, in loc sa plangem si sa bocim, respectiv sa facem frumos figuratie, am scoate sabiile din teaca si am canta din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul  “Hristos a inviat!”, am vedea mult mai multe invieri decat se vad indeobste astazi, caci, El a zis despre sine: ” Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri va trai; Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac.

Crezi tu aceasta?”

DC


Despre relativitatea timpului

Intotdeauna am avut un mod special de a ma raporta la timp. Nu ca nu as avea notiunea lui, asta nu: stiu, bunoara,  ca de la mine de acasa (Drumul Taberei, Plazza) pana la Gara de Nord se fac intre 20-30 minute iar pana la aeroport intre jumatate de ora si o ora; stiu iarasi ca este imposibil sa planifici 3 prezentari la o conferinta intr-o singura ora, sau ca daca cineva imi spune ca ajunge in 6 ore de la Bucuresti la Timisoara, minte cu o probabilitate de 90%; ca de la Roman la Iasi nu ai cum sa faci doar 1 ora, desi asa le-am spus celor ce asteptau la un moment dat acolo sa ajung si eu…  Cu ajunsul la timp, aici am eu o mare problema….oricat de devreme as pleca sau m-as trezi dimineata, tot tarziu ajung….uneori si la aeroport. “Pe unde esti?” “Ajung in 10 minute.”..Aiurea, eu abia eram  plecat de acasa la ora cand trebuia sa fi fost deja ajuns. Nesimtire? Unii, mai invatati, ar pune asta pe seama unei personalitati cu structura narcisica….ma rog. Ma joc cu timpul…

Cred ca mai degraba se joaca el cu mine…se razbuna…

Astazi ar fi trebuit sa fiu la ora 2 la Crowne Plazza la o conferinta unde eram si speaker. Hotelul cu princina se afla la maxim 10 minute de biroul meu. Desi am citit programul si locul unde trebuia sa ajung chiar inainte sa plec, printr-un fenomen inexplicabil, Crowne Plaza s-a transformat in mintea mea in Marriot. Am plecat tarziu, ca de obicei, 2 fara 25. Conducand ca nebunul, la 2 fix am intrat pe usile batante ale renumitului stabiliment. Pe loc m-a strafulgerat un gand: Crowne Plazza! Stanga imprejur si run, baby, run..mai bine zis drive! Am reusit performanta de a  ajunge in 20 minute (aici, desigur, pot fi, la randul meu, acuzat ca mint cu probabilitate de 90%), dar,, orice am zice,  era deja foarte tarziu…conferinta incepuse…speakerii erau deja la prezidiu. Din fericire, eu eram in al doilea panel de discutii  iar cele doua nu se mai desfasurau simultan cum scria in program ci consecutiv….Dintr-o data, ma gaseam acolo mult prea devreme…..

DC

PS. Am doi prieteni care,  cunoscandu-se bine,  isi dadeau intalnire la 3 iar la locul cu pricina  ajungeau amandoi la 4…si asta pe vremea cand inca  nu erau telefoane mobile…


Curat (ne)constitutional

Curtea Constitutionala a respins azi  unele sesizari – cea cu suspendarea lui Basescu, atentie ca inadmisibila-deci nici nu  s-a intrat pe fondul cauzei; cea cu revocarea lui Blaga si Anastase si a admis-o pe cea cu cenzurarea de catre ea insasi a hotararilor Parlamentului! Victorie striga Ponta si debiteaza cugetari de o  logica extraordinara (scoala comunista, dupa cum spuneam): s-a respins sesizarea, inseamna ca nu e neconstitutional, inseamna ca e constitutional, inseamna ca e bine!!!! Aristotel (de la care a copiat la rand toata lumea, inclusiv Ponta, dar se pare ca nu a inteles mare lucru) spunea: A enunta ca ceea ce este nu este sau ca ceea ce nu este este constituie o propozitie falsa, dimpotriva o enuntare adevarata este cea prin care spun ca ceea ce este este si ca nu este ceea ce nu este” Deci, una peste alta Ponta cu toate doctoratele si masteratele lui fictive ar trebui sa ia lectii de la Vanghelie: care este! Dar scurt pe doi, ce s-o lungim cu filosofia: Trebuie atacat nu la Curtea Constitutionala – e prea inalt, ci la Judecatoria sector 5 , sectia penala.

Si inca ceva: Hitler prin alegeri a ajuns la putere! De aia sare Germania in sus, ca, saraca s-a fript cu ciorba si nu pentru ca duce campanie odioasa Basescu si PDL: fas! Ea recunoaste bine de tot simptomele dictaturii! Dar are Ponta ac de cojocul lui Merkel! A sustinut-o Basescu pana acum, acum s-a schimbat foaia: o sa intoarcem armele, cum am mai facut-o, era  tot vara,  si ne vom refugia, unde altundeva, decat in bratele Maicii Rusii…

Pana una alta creste cursul dinarului si al mahmudelei, ratele la creditele in valuta, costurile finantarii publice. In curand o sa se scumpeasca si leusteanul din pietele volante ale lui Oprescu (tot raul spre bine: poate raman goale si scapam de ele)