What’s in a name…..

Daniel07“…that which we call a rose / By any other name would smell as sweet; / So Romeo would, were he not Romeo call’d,/ Retain that dear perfection which he owes ,/ Without that title. Romeo, doff thy name, / And for that name which is no part of thee/ Take all myself.”

Foarte frumos spus, nu este asa? Cine nu a adormit pana la final a vazut insa ca Julieta nu avea deloc dreptate….i-a fost imposibil lui Romeo sa se lepede de numele pe care il purta iar incercarea a rezultat in tragedie, in sensul grecesc al termenului. Si, ma indoiesc, de asemenea, ca daca trandafirul s-ar fi numit papadie, ar fi fost acelasi lucru….

Numele e mai mult decat o conventie, e marca unui destin. Nu intamplator, prima sarcina a lui Adam (insemnand om) a fost aceea de a numi toate vietuitoarele. Intelegem de aici ca Dumnezeu a dat omului pe mana Pamantul,  nu de alta ci ca sa-i scrie destinul…..cum si in ce fel a facut-o si o face, se vede.  Noi dam, de altfel,  dovada de mult tupeu cand ne intrebam, de exemplu, de ce ingaduie Dumnezeu nedreptate, razboaie, boli, neveste cicalitoare si barbati betvi samd, de ca si cum pe astea le-ar fi numit El….

Numele defineste. Poate de aceea, Dumnezeu nu si-a dat niciodata Numele….Cand a fost intrebat de catre Moise si de catre altii: ” Bun, dar care iti este Numele, cum Te cheama?”, El a raspuns, oarecum incurcat: “Eu sunt Cel ce sunt…”  sau altadata: “Pentru ce imi ceri Numele, El este minunat….”caci, nu este asa, Dumnezeu este dincolo de orice definitie si a-L  defini inseamna a-L limita.

In evlavia lor  formala si exagerata evreii se fereau sa pronunte Numele lui Dumnezeu ce aparea scris in tetragrama transliterata YHWH (Eu sunt cel ce sunt) si citeau altceva, de exemplu Adonai – Domnul, dar cum  ei nu aveau decat consoane, vocalizarea masoretica ulterioara “Yahve” este cel putin discutabila…Ca sa scurtam, noi nu stim de fapt cum Il cheama cu adevarat pe Dumnezeu.

Revenind din sfere atat de inalte, dar totusi nu prea jos, este foarte interesant ca, in Imparatia Cerurilor, cei ce vor fi gasiti vrednici sa intre acolo, adica cei ce vor birui, vor primi un nume nou pe care nu-l stie nimeni, decat acela care-l primeste….Cu alte cuvinte, numele acela va exprima intr-o minunata si admirabila sinteza si pe deplin personalitatea posesorului sau mai bine zis, optimul ei.  Faptul ca Dumnezeu te va chema pe nume – vei sti ca e vorba despre tine, caci acesta va fi in rezonanta cu sufletul tau si nu al altuia, marcandu-ti astfel un destin vesnic, este atat de coplesitor ca te face sa-ti doresti sa ajungi mai repede acolo. Putem intelege, astfel, bucuria cu care cei ce de bunavoie renunta la lume si la desertaciunea ei, calugarii, primesc un alt nume – al unui om vrednic din trecut, al unui sfant – aratand prin aceasta ca isi doresc un alt destin, cel putin similar cu al celui al carui nume nou il poarta.

Numele inseamna, deci, o raspundere, mai ales daca te cheama, bunaoara,  Daniel 😛 .  M-a intrebat pe mine un baiat odata- Matei, avea pe atunci cativa anisori- daca ma rog de 3 ori pe zi….Aoleu! Tocmai aflase ca pentru asta Daniel petrecuse o noapte in groapa cu lei….Care Daniel? eu – nicidecum, tizul meu mult mai celebru, dar pentru acest copil era de domeniul evidentei ca daca ma cheama precum pe Daniel trebuie sa ma si comport asemenea lui…..s-o gandi la fel si Dumnezeu?   Din nou: Aoleu!

Bine, bine, ajungem atunci sa ii fericim pe cei al caror nume nu inseamna nimic? Nu cred sa existe, fiecare nume inseamna ceva….Si chiar si asa fiind, suntem chemati oricum sa ne ridicam la inaltimea “supranumelui” pe care il purtam, acela de crestini, adica al lui Hristos….

Greu, foarte greu…dar frumos.

PS. Bun, si ce te faci totusi daca te cheama Gigel? Schimbi repede numele. Ai doua sanse: fie te duci la Starea Civila (uite ca a fost si Revolutia Franceza buna la ceva :)) ) fie te calugaresti. Varianta a doua e mai indicata.  Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.


Hristos a inviat!

Aseara pe la 12 fara un sfert am intrat in McDonald’s si i-am spus vanzatoarei “Hristos a inviat!” . L-am spus repede, aproape pe nerasuflate, caci imi era frica sa nu ma prinda 12 noaptea; l-am spus cu patima, caci stiam ca va fi fost ultimul pe anul acesta;  l-am spus cu oarecare siguranta, caci am si eu convingerea (cred Doamne, ajuta necredintei mele!) ca Moartea a fost biruita;   l-am spus cu timiditate, caci asteptam reactia interlocutorului meu….

Pentru ca raspunsurile oamenilor la salutul “Hristos a inviat!” de-a lungul celor 40 zile vin de fiecare data ca o surpriza…nu mi-a fost dat sa aud doua la fel, si cu atat mai mult cu cat te indepartezi de Inviere…de la un proaspat  “Adevarat a inviat!” la un mecanic raspuns conform; de la mutenie (asta mi se pare foarte interesant…oare de ce nu raspund nimic?) la un ras in tonalitati de la ingaduitor la batjocoritor, asa cum este viata insasi…

Reactia depinde, evident, si de modul cum saluti. Tandemul “Hristos a inviat – Adevarat a inviat!”  e mai mult decat un  dialog,  e o lupta, seamana cu un meci de scrima, cu un duel. “Hristos a inviat!” ataci tu, ferm sau sovaielnic, direct sau fluturand sabia in dorul lelii, din varful buzelor sau din toata inima, caci in declaratia ta se vede pentru o clipita strafundul sufletului tau, te descoperi, te expui… “Adevarat a inviat!” ti se raspunde (sau nu), iar lovitura se pareaza, alteori se contraataca, iar uneori iti este refuzata – pacat, .caci din aceasta inclestare nu e decat de castigat:  ies scantei, iese lumina, iese adevar, sabia se ascute….

Si cata nevoie e de sabie ascutita: sa lupti cu necredinta generalizata si cu propria sovaiala, cu fatarnicia lumii si cu micile tale falsitati, cu ispitele ce te doboara mai mereu, cu invidia si ura ce rodesc in tine si in cei din jur fructe amare…sa lupti cu Insasi Moartea…

Se spune ca Sf. Serafim din Sarov intorcandu-se in fiecare zi de la biserica catre chilia sa, era nevoit sa treaca printr-un cimitir. De fiecare data, si netinand cont de ce zi sau luna trona in calendar, el saluta: “Hristos a inviat!” Iar mortii, dupa cuviinta, raspundeau: “Adevarat a inviat!

Iar mie mi-a trecut la un moment dat prin cap ca daca participand la o inmormantare, la orice inmormantare, in loc sa plangem si sa bocim, respectiv sa facem frumos figuratie, am scoate sabiile din teaca si am canta din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul  “Hristos a inviat!”, am vedea mult mai multe invieri decat se vad indeobste astazi, caci, El a zis despre sine: ” Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri va trai; Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac.

Crezi tu aceasta?”

DC


Despre relativitatea timpului

Intotdeauna am avut un mod special de a ma raporta la timp. Nu ca nu as avea notiunea lui, asta nu: stiu, bunoara,  ca de la mine de acasa (Drumul Taberei, Plazza) pana la Gara de Nord se fac intre 20-30 minute iar pana la aeroport intre jumatate de ora si o ora; stiu iarasi ca este imposibil sa planifici 3 prezentari la o conferinta intr-o singura ora, sau ca daca cineva imi spune ca ajunge in 6 ore de la Bucuresti la Timisoara, minte cu o probabilitate de 90%; ca de la Roman la Iasi nu ai cum sa faci doar 1 ora, desi asa le-am spus celor ce asteptau la un moment dat acolo sa ajung si eu…  Cu ajunsul la timp, aici am eu o mare problema….oricat de devreme as pleca sau m-as trezi dimineata, tot tarziu ajung….uneori si la aeroport. “Pe unde esti?” “Ajung in 10 minute.”..Aiurea, eu abia eram  plecat de acasa la ora cand trebuia sa fi fost deja ajuns. Nesimtire? Unii, mai invatati, ar pune asta pe seama unei personalitati cu structura narcisica….ma rog. Ma joc cu timpul…

Cred ca mai degraba se joaca el cu mine…se razbuna…

Astazi ar fi trebuit sa fiu la ora 2 la Crowne Plazza la o conferinta unde eram si speaker. Hotelul cu princina se afla la maxim 10 minute de biroul meu. Desi am citit programul si locul unde trebuia sa ajung chiar inainte sa plec, printr-un fenomen inexplicabil, Crowne Plaza s-a transformat in mintea mea in Marriot. Am plecat tarziu, ca de obicei, 2 fara 25. Conducand ca nebunul, la 2 fix am intrat pe usile batante ale renumitului stabiliment. Pe loc m-a strafulgerat un gand: Crowne Plazza! Stanga imprejur si run, baby, run..mai bine zis drive! Am reusit performanta de a  ajunge in 20 minute (aici, desigur, pot fi, la randul meu, acuzat ca mint cu probabilitate de 90%), dar,, orice am zice,  era deja foarte tarziu…conferinta incepuse…speakerii erau deja la prezidiu. Din fericire, eu eram in al doilea panel de discutii  iar cele doua nu se mai desfasurau simultan cum scria in program ci consecutiv….Dintr-o data, ma gaseam acolo mult prea devreme…..

DC

PS. Am doi prieteni care,  cunoscandu-se bine,  isi dadeau intalnire la 3 iar la locul cu pricina  ajungeau amandoi la 4…si asta pe vremea cand inca  nu erau telefoane mobile…


Curat (ne)constitutional

Curtea Constitutionala a respins azi  unele sesizari – cea cu suspendarea lui Basescu, atentie ca inadmisibila-deci nici nu  s-a intrat pe fondul cauzei; cea cu revocarea lui Blaga si Anastase si a admis-o pe cea cu cenzurarea de catre ea insasi a hotararilor Parlamentului! Victorie striga Ponta si debiteaza cugetari de o  logica extraordinara (scoala comunista, dupa cum spuneam): s-a respins sesizarea, inseamna ca nu e neconstitutional, inseamna ca e constitutional, inseamna ca e bine!!!! Aristotel (de la care a copiat la rand toata lumea, inclusiv Ponta, dar se pare ca nu a inteles mare lucru) spunea: A enunta ca ceea ce este nu este sau ca ceea ce nu este este constituie o propozitie falsa, dimpotriva o enuntare adevarata este cea prin care spun ca ceea ce este este si ca nu este ceea ce nu este” Deci, una peste alta Ponta cu toate doctoratele si masteratele lui fictive ar trebui sa ia lectii de la Vanghelie: care este! Dar scurt pe doi, ce s-o lungim cu filosofia: Trebuie atacat nu la Curtea Constitutionala – e prea inalt, ci la Judecatoria sector 5 , sectia penala.

Si inca ceva: Hitler prin alegeri a ajuns la putere! De aia sare Germania in sus, ca, saraca s-a fript cu ciorba si nu pentru ca duce campanie odioasa Basescu si PDL: fas! Ea recunoaste bine de tot simptomele dictaturii! Dar are Ponta ac de cojocul lui Merkel! A sustinut-o Basescu pana acum, acum s-a schimbat foaia: o sa intoarcem armele, cum am mai facut-o, era  tot vara,  si ne vom refugia, unde altundeva, decat in bratele Maicii Rusii…

Pana una alta creste cursul dinarului si al mahmudelei, ratele la creditele in valuta, costurile finantarii publice. In curand o sa se scumpeasca si leusteanul din pietele volante ale lui Oprescu (tot raul spre bine: poate raman goale si scapam de ele)


Chestiuni arzatoare la ordinea zilei

In binecunoscuta schita a lui Caragiale,  “Telegrame”, generalul Grigorascu intervine la un moment dat pe langa ministrul de interne intr-o franceza perfecta spre a aplana un conflict local (dar neconstitutional :)) dintre prefect si un mare apropitar…ma rog…cititi mai departe in Caragiale, e savuros. Cum insa limba lui Decartes nu putea exprima clar situatia din urbea X, generalul conchide neaos: Se duce dracului giudetu’!

Cam asta este ce se intampla in Romania in ultimele zile si, din pacate, nu e savuros. Costachel Gudurau putea macar reclama Tronului ofensele ce i se aduceau, cum a si facut-o, dar noi, cui sa reclamam? Curtii Constitutionale? Pe primul ministru il doare fix in COUR (in fr. curte, inclusiv constitutionala)  de deciziile ei.  La mama ei? Asa ne-a recomdandat noul presedinte al Camerei. Nu le place avocatul poporului: il schimba. Trec Monitorul Oficial la Guvern, ca sa publice acolo ce, cum si cand le convine.   Scoala comunista, dom’le ce vrei…

Manifestantii din Piata Universitatii din iarna aveau un soi de discurs anti establishment, intruchipat de catre Nicusor Dan, cel ce a obtinut un scor frumos la alegerile locale. Dar cu riscul de a supara pe cineva (pana la urma, trebuie sa existe dezbatere), THIS IS NOT THE QUESTION. Nu aceasta este problema si anume schimbarea establishmentului (o sa apara altul) sau anularea lui (anarhie). Chestiunea arzatoare la ordinea zilei este ca un om – Ponta si un partid (USL) se ridica deasupra legii, iar aceasta inseamna dictatura! Deci, din nou cu regret, o alta lozinca care vad ca era si este inca  foarte indragita “PDL si USL aceeasi mizerie” nu prea sta in picioare. De altfel, cu asta ce se afirma? Un truism, adica nimic. S-au linistit niste constiinte ca  au manifestat impotriva establishmentului. Rezultatul este, dupa cum se vede, nul, ba mai mult: minus, caci lucrurile s-au inrautatit de asta iarna.  Oricum, sub asa zisa “dictatura” a lui Basescu se putea cel putin protesta, sub dictatura actuala, ma tem ca nu o sa se mai poata mult timp.

Cat despre suspendarea lui Basescu, ce sa mai vorbim…Pana la urma cine seamana vant, culege furtuna…dar aici nu mai e vorba de un om ci de principiul ca exista niste reguli de care trebuie sa ne tinem, o Constitutie, democratie (?)  Si macar daca dupa el ar veni Mihai, precum odata dupa Cuza, Carol…ma tem ca va veni un simplu Antonescu, mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu…

Sa reclamam la Uniunea Europeana? Dar ea nu intelege decat franceza. Cum sa-i explicam ca giudetu’ s-a dus dracului deja si acum urmeaza tara?

DC


D…like Danube, Dambovita, Drumul Taberei…

Daca diferenta dintre Dunare si Dambovita este data, conform bancului, de faptul ca prima imparte Budapesta in Buda si Pesta iar a doua imparte Bucurestiul in doua bude ( bine ca nu-l imparte in doua peste, vorba Corinei B), ce se poate spune atunci despre o neinsemnata cale ferata industriala undeva in Vestul Bucurestiului ce desparte Militari de Drumul Taberei? Doar 1435 mm, ecartament normal, dar ce diferenta enorma!

Mahala intre mahalale, oras in oras, Drumul Taberei s-a nascut atunci cand comunismul mai putea inca fi asociat cu jazzul, pe vremea lui Trio Grigoriu si ale lor Macarale….

Aceasta Mamaie (statiunea, nu bunica!) a Bucurestiului, Drumul Taberei are o existenta autonoma de restul orasului; de altfel foarte greu mai iesi din el, odata ce ai intrat; sunt doua posibilitati: ori printr-un lung ambuteiaj spre Crangasi, ori spre Centru “sugusandu-te” (vorba Narcisei T) la Razoare…Dar, pe de alta parte, de ce ai vrea sa iesi cand ai aici tot ce iti trebuie: cafenele si baruri, pizzerii si restaurante, Mc Donald’s, Zara….si mall-uri; si nu unul ci doua: Afi – cel mai mare din Bucuresti, unde s-a mutat fitza in continua cautare de noutati si de acum prea repede clasic devenitul Plazza Romania, unde desi nu prea gasesti mare lucru, mergi totusi cu placere. caci exista acolo o cafenea la subsol si un pian unde din cand in cand poti avea surpriza sa auzi cantand un maestru….

“Un mare dormitor!” – striga infuriati soferii de taxi, pierzandu-se prin labirintul de stradute ce serpuiesc printre blocuri si copaci – multi, multi copaci – ca si cum urbanistii s-ar fi jucat asemena unor copii aruncand cu blocuri, aparent  fara noima, luandu-si astfel revansa fata de stilul atat de anost al arhitecturii proletare…

“Nu aveti metrou!” – jubileaza triumfator cei din cartierele concurente (Titan, de exemplu) (ei, insa, daca vor sa bea o bere trebuie sa meaga pana in centru – noi, nu!) Ne trebuie? – raspundem noi. Aceasta intrebare nu mai este, din pacate, retorica, deoarece recent au inceput sapaturile…..

Metroul! Neputand inca sa evalueze efectele acestei ancorari definitive si subpamantene de trupul marelui oras, avand de pus in balanta accesibilitatea si progresul cu pierderea identitatii si a libertatii, Drumul Taberei pastreaza deocamdata o tacere rezervata, privind vizibil deranjat si sceptic cum teii si trandafirii de pe bulevardul principal cad prada securilor unor venetici veniti de te miri unde, ce sapa- sub masca progresului,  in insasi intimitatea sa…

DC


…alaturi de cei dragi

Merita sa analizam mai indeaproape mesajele de felicitare care se trimit prin sms cu ocazia marilor sarbatori: Craciun, Anul Nou, Pasti. In majoritatea cazurilor sunt niste clisee, desigur. Nu ca as avea ceva de principiu impotriva lor; ele, cliseele, reprezinta o coloana vertebrala (cam incovoiata, ce e drept) a relatiilor sociale. Totul e sa fie folosite cu putina moderatie…

Pana mai an era in mare voga mesajul: “Bucuria vine din lucrurile marunte, linistea vine din suflet, caldura sufleteasca vine din inimile voastre.” Acesta avea marele avantaj ca se putea adapta in functie de sezon, urmand “Craciun fericit” sau “Paste fericit” samd. Trecand peste hohotul de ras initial, la o privire mai atenta,  mesajul este cel putin meschin, ca altfel nu te-ar trimite la chestii marunte (probabil gen: ai mers cu tramvaiul fara bilet si nu te-a prins, ti-a dat vanzatoarea din greseala mai mult rest decat trebuia….) Atentie:  E o mare diferenta intre mic si marunt!

Vad ca anul acesta a disparut, in schimb apare obsesiv urarea de liniste pe toate fronturile: in suflet, in casa, la serviciu samd. Ce e drept, nimanui nu-i place galagia, dar  nici prea multa liniste, ca doar nu suntem in cimitir. Viata inseamna miscare, agitatie, la o adica si un pic de zgomot.  “Legume proaspete, avem!” “Cu cat dai leusteanul, mamaie?” “1 leu” ” Asa mult?” “Pai doar n-oi vrea sa ti-l dau pe gratis….” Viata, asadar,  seamana mai degraba cu piata decat cu cimitirul…Daca stau sa ma gandesc insa mai bine, s-ar putea sa fi ajuns sa semene cu Casa de Nebuni! Si acolo e, intr-adevar,  nevoie de multa liniste!

Si liniste fie, daca interesele partidului o cer, dar nici de asta nu te poti bucura pentru ca trebuie sa o imparti cu cei dragi. Ii plang pe cei cu inima mare! Cum in fractia (URARE) supra (Nr. persoane dragi), numaratorul este o constanta rezulta ca cu cat iubesti mai multa lume cu atat ai parte de mai putin din urarea respectiva, la limita tinde la zero.  Asta asa, petru ca ipocrizia sa fie demonstrata matematic. Daca le-ar fi de cei dragi ai mei, i-ar felicita personal, nu?

Totul culmineaza cu semnatura: cutare + nevasta/barbat si copii sau familia cutare. Acum, in foarte foarte putine cazuri se intampla sa ii stii pe toti cei ce semneaza. De cele mai multe ori relatia cu celalalt/cealalta este o simpla (mez)alianta sau nu-l (o) cunosti deloc, iar cu copiii ce sa mai vorbim: prunci de 2 ani jumatate care te felicita de Craciun! Aici nu prea e de ras ca denota cum cliseul a patruns in relatia de familie, si asta e nasol!

Ca sa nu credeti ca iau  totul prea in serios va las sa va delectati cu cea mai savuroasa urare pe care am auzit-o anul acesta:

“Fie ca spiritul Craciunului, cu lumina, caldura, puritatea si stralucirea sa sa cuprinda fiecare latura a vietii tale!”

Ramane de vazut care dintre laturi : lungimea ( e loc intotdeauna de mai bine 😉 ), latimea (sper sa nu), inaltimea (din pacate nu cred ca se mai poate) va fi atinsa. Cat despre spirit, nu mi-ar strica un pic lampa lui Aladin…

Oricum, e putin fata de ce a fost in anii trecuti. Sper ca la anul sa-si revina piata sms-urilor de sarbatori, ca altfel o sa se faca liniste  iar viata nu o sa mai aiba niciun haz.

La Multi Ani!

DC


Oamenii care ies din rand

Pe Pamant traiesc momentan vreo 6 miliarde de oameni, ca sa nu ii mai punem la socoteala si pe cei ce au trait de-a lungul istoriei. Dintre acestia, majoritatea se naste, traieste si moare. Putini se realizeaza profesional, foarte multi nu; si mai putini se realizeaza pe plan afectiv, mult prea multi nu;  putini sunt cei ce afla calea ingusta care duce spre Imparatia cerurilor (asta inseamna deja totul), foarte multi se imbulzesc pe calea cea lata care duce la pierzare.

Totusi foarte, foarte putini au ceva special ce ii face sa iasa din rand. Sunt oamenii in a caror prezenta spatiul se transforma iar curgerea timpului se suspenda. Sunt cei ce vad lucurile dincolo de aparenta, dincolo de profunzimea lor chiar….le vad dintr-un alt unghi, dintr-o alta perspectiva, care noua, celor din rand, nu ne este accesibila. Citim si noi aceleasi carti ca si ei, poate chiar mai multe, mergem la aceleasi scoli, poate chiar mai bune, trecem prin aceleasi experiente de viata, poate chiar mai bogate si totusi, lor, Dumnezeu le-a dat ceva in plus, ceva ce vine de dincolo, din vesnicie.

Un astfel de om a fost Emanuel Bulgar. Putini l-au cunoscut, foarte multi nu. Statistica insa nu conteaza prea mult. Celor ce l-au cunoscut le-a impartasit de fiecare data din acea intelegere minunata lucrurilor, i-a imbogatit.

Ultima oara l-am vazut miercurea trecuta, luptandu-se din greu cu boala. Era imbracat intr-un halat stacojiu, si in ciuda suferintei avea un aer  maiestuos. Si m-am gandit  la Hristos, imbracat candva tot in stacojiu, suferind crunt bataile si batjocurile romane, care ne-a invatat ca la desavarsire se ajunge prin suferinta. Emi mi-a spus ca a obosit sa lupte si ca il roaga pe Dumnezeu…  Apoi brusc, cu o lumina nebanuita in privire a adaugat: “Ma, Hristos s-a facut om ca sa redefineasca conceptul de dreptate a lui Dumnezeu. Altfel, de unde ar fi stiut si cum ar fi putut sa judece El ce gandesc eu, ce simt eu, ce sufar eu?”

Oamenii care ies din rand se nasc printre noi, traiesc printre noi, iubesc printre noi, sufera printre noi, pleaca dintre noi.

De astazi lumea este mai saraca.

DC


Totul este relativ

Acum mult timp, Adam, uitandu-se prin gradina, a vazut un mar foarte apetisant. Ei si? Asa ceva vad multi. Da, numai ca el  fiind si “bine” sfatuit de nevasta-sa (cherchez la femme!),  care la randul ei fusese “bine” consiliata de Sarpe, s-a gandit ca ce ar fi sa-l manance? Prostia asta ne-a costat pe toti mult de tot, si anume nici mai mult nici mai putin decat intunericul si moartea.

Acum ceva timp,  Sir Isaac Newton, uitandu-se pe geam intr-o seara cu luna plina si, evident, cu insomnie, a vazut cazand din pom un mar. Ei si? Asa ceva vad multi…..Da, numai ca el s-a intrebat de ce nu cade si luna care se vedea printre ramurile aceluiasi pom. Intrebarea asta desteapta ne-a adus multa lumina: legea atractiei universale de pana la urma am ajuns sa ne suim si pe Luna.

Un pic mai recent, Einstein a constatat ca timpul trece cand mai repede, cand mai incet. Ei si? Asta constata multi. Da, dar el a scos o stralucitoare teorie a relativitatii care a revolutionat fizica.

De curand, probabil ca sa-si petreaca timpul intr-un mod amuzant, niste reporteri s-au apucat sa puna niste intrebari. Ei si? Asta fac multi. Da, numai ca intrebarea era  cine a scris Biblia iar in ce priveste raspunsurile erau dubii daca Mihai Eminescu sau Vasile Alecsandri! Se intampla undeva in Prahova, unde, desi  ziua in amiaza mare, era o negura sa o tai cu cutitul.  Daca va place gustul dulce-amarui, va puteti delecta cu raspunsurile aici:

http://www.youtube.com/watch?v=KGIkPUlj-Fw

Stai si te intrebi uneori cum pot co-exista pe Pamant atata bezna si atata lumina, intelectual vorbind. Totusi, granita nu este usor de tras: Stephen Hawking, un geniu, a reusit in cartea sa, ” O scurta istorie a timpului”, performanta de a rezuma fizica, pe intelesul tuturor, fara sa scrie decat o singura formula: E=mc2. 🙂 Insa foarte de curand, acelasi  Hawking a declarat ca a ajuns la concluzia ca nu exista Dumnezeu 😦 Totul este relativ…chiar si inteligenta sau prostia.

Dezbaterea ramane deschisa. Acum cateva zile, unor cercetatori li s-a parut ca au descoperit o particula subatomica care se misca mai repede decat lumina. Daca este asa, aceasta descoperire va revolutiona din nou fizica. Sa speram, totusi, ca ei stiu cine a scris Evanghelia si, mai ales ca,  daca ii preocupa Lumina, acolo este locul unde trebuie sa o caute.


La Revedere

Orice conversatie se termina cu “La Revedere!” Asa ne-au invatat parintii, asa ne-au invatat si la scoala….ba in plus si inca in vreo 2 limbi de circulatie internationala…Te intalnesti bunaoara cu vecinul pe scara: “Buna ziua, vecine, ce mai faci?” – te intreaba. “Bine, Dvs.?”- raspunzi tu. “Si eu bine!” “Bine atunci, la  revedere!” Simplu, scurt, fara complicatii. Rostit la timp si cum trebuie, “la revedere” are o forta nebanuita. El inchide in sine universul politetii:  conventie, arta, falsitate acceptata – ne putem raporta la ea cum vrem, cert e ca e indispensabila.

Totul ar fi bun si frumos, daca lucrurile s-ar opri aici. Din pacate, apar inflorituri. Reluam scena cu vecinul. “Buna ziua, vecine, ce mai faci?” “Bine, tocmai m-am spalat pe cap si acum merg sa cumpar niste rosii…” “Da, s-au scumpit foarte mult,  nenorocitii astia au dus agricultura de rapa, nimic nu mai e romanesc, importam totul….era mai bine pe vremea lui Ceausescu” La care tu revoltat: “ei as, era mai bine…” la care el: “esti prea tanar(a) sa stii” samd, discutia poate escalada si pana la injuraturi. Si pentru ce? Nu era de preferat prima varianta? Este celebra poanta cu Stan si Bran care in loc sa-si ia un simplu la revedere de la vecini, exagereaza atat de mult momentul incat ajung la scandal, se darama casa, se strica masina…

Pana la urma, cu inflorirea continutului conversatiei, mai treaca mearga…Te intreaba cand te insori/mariti – te apuca subit tusea; te intreaba ce mai face prietenul/prietena (cu care tocmai te-ai certat), raspunzi in graba si taios “bine”;  iti atrage atentia ca ai un consum lunar prea mare de apa, ii raspunzi: “adica, sa nu ma spal?” ; ma rog, cumva, tot mai poti naviga pentru a ajunge la liman inainte ca norii amenintatori ce se abat asupra conversatiei sa declanseze furtuna…

Dar ce te faci cand este atacat chiar “La Revedere”, temelia politetii, asa cum se intampla in ultima vreme cand nu-l prea mai foloseste nimeni. “O zi buna!”, “O dupa amiaza placuta!”  “Toate cele bune!” “Numai bine va doresc!” “Sa aveti o seara minunata!” – atata zahar si atata miere ca trebuie negresit sa ai la indemana si o lamaie…cel putin. Culmea pe care am trait-o a fost cand vanzatoarea de la McDrive ca raspuns la “multumesc, la revedere!” al meu mi-a urat nici mai mult nici  mai putin decat “O zi extraordinara!” Am scapat cafeaua pe mine…Cumparand odata 10 garoafe pentru a merge la cimitir, din obisnuinta florareasa imi spuse: “O zi buna va doresc!” Pardon?

De unde, de cand si mai ales de ce toate aceste exagerari? Oare cum imi va fi ziua sau noaptea depind de urarea chelnerului sau a vanzatorului? Sau, vreti, poate, sa cred ca tine atat de mult la mine de imi doreste tot binele din lume…cu siguranta nu. Inteleptul Solomon spunea ca “Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis-de-dimineaţă, este privită ca un blestem” (Prov. 27: 14). No comment.

Se fac multe campanii in lumea asta pentru toate prostiile…ma gandesc sa lansez si eu una… pentru salvarea lui “La revedere”.

Deocamdata, insa,  ma opresc aici. As putea sa va urez o vara minunata in continuare, sau o toamna imbelsugata sau mai stiu eu ce, dar, cum sincer va spun ca nu ma intereseaza de fapt cum va veti petrece timpul in continuare, ma rezum la “Pana la urmatorul post, la revedere!”

DC