Toate lucrurile bune sunt trei (I)

In mod evident, poporul german poate fi acuzat de lipsa de imaginatie….dar, o compenseaza magistral prin capacitatea de sinteza. Bunaoara este binecunoscut proverbul nemtesc: “Toate lucrurile bune sunt trei: vinul, femeia si cantecul” (in ordinea asta). In legatura cu primul element, iata ce citim pe ultima pagina a meniului unui cafe-bar din Constanta:

1. Orice vodca buna are peste 40 grade; 2. Jack Daniel’s nu este bourbon ci Tennesse Whiskey; 3. Gheata este ingredientul principal intr-o bautura; 4. Tequila este numai aceea bautura care are cel putin 51% planta agave- asa ca – beware! 5. Absint este de fapt vodca aromata si amestecata cu uleiuri si plante; 6. Espresso lung pierde aroma cafelei si dubleaza cantitatea de toxine; 7. Zaharul brun este zahar demerara, restul este caramel si coloranti.

Scurt si la obiect. Logica asocierii informatiilor de mai sus e inecata in aburii de absint. Un lucru e cert: traim intr-o lume nebuna, dar extrem de amuzanta! Cheers!

Disclaimer: Avand in vedere ca, in general, toate lucrurile bune sunt fie ilegale, fie imorale, fie ingrasa, dezaprobam cu fermitate consumarea punctelor 1,2,4, 5, 6 (dau dependenta), 3 (provoaca galci), 7. (ingrasa, pericol de diabet).

DC


Patapievici vs. Tom Degetel

Lumea virtuala este si ea o lume de poveste, si a blogurilor si mai si…. Ca vantul si ca gandul, din aproape in aproape, ajungi unde nici nu banuiesti. Tocmai citii un articol in care cineva (si nu un oarecare) ne anunta ca tocmai si-a cumparat o noua biblioteca cat peretele de lunga, inalta din podea pana-n tavan (a treia dimensiune, latimea, nu apare, desi ar fi interesant de stiut cate randuri de carti intra). Cu ocazia asta si-a numarat si cartile…se astepta la 1000 dar a avut placuta surpriza sa constate ca sunt 1700…iar biblioteca duce pana la nici mai mult nici mai putin decat 2500. Printre titluri gasim literatura religioasa (in cazul de fata, de specialitate), Patapievici, Plesu si Liiceanu ,  unul langa altul – (sa nu iasa, Doamne fereste, dispute intre carti..) si altele.

Imi aduc aminte ca in anul I de facultate, la sport, in timp ce noi ridicam picioarele in sus: 1, 2, 3, 4; profesorul ne povestea ce mai citise deunazi din Patapievici. Situatia era grotesca de-a dreptul….

Deoarece la franceza sunt cam svaiter, iau lectii in particular. Citim, scriem, vorbim, profesoara incearca cumva sa mai acopere din gauri. La un moment dat ne ocupam de o bucata dintr-o carte scrisa la persoana I, unde era vorba de o portareasa care, fiindca oricum nu avea ce face, citea. Era atat de pasionata de lectura incat si motanilor le daduse nume literare. Asa se facea ca pe ultimul ei motan il chemase Lev dupa Tolstoi iar pe actualul Dongo, dupa Fabrice del. La care eu, stiind totusi atata franceza incat sa-mi dau seama ca “del” nu exista in aceasta limba, remarc cu glas tare (daca taceam….) ca trebuie sa fie o greseala de scriere. Doamna profesoara imi raspunde amuzata ca daca as fi citit “Manastirea din Parma” as fi stiut cine este acest Fabrice del Dongo. Inghit galusca, mergem mai departe. Dam pagina si eroina noastra apreciaza ca a ajuns destul de departe raportat la nivelul ei social…altele ca ea nu o citesc decat pe Barbara Cartland.(pentru cei ce din fericire nu o cunosc – autoare de romane siropoase). Doamna profesoara: e, asta nu stiu eu cine e! La care eu fericit: stiu eu, stiu eu! Ras general.

Un cunoscut de-ai mei a tinut odata o teorie a propos de ce inseamna a fi un intelectual, caci, desi se face aceasta confuzie, e o diferenta mare intre un absolvent de studii superioare si un intelectual…Intelectualul citeste….dar nu oricum. Zicea cunoscutul meu: primul absolvent de studii superioare din familie incepe sa adune carti: 1000, 1700…2500 samd, caci nu e asa, acumularile cantitative duc la salturi calitative. Baiatul lui, absolvent de facultate si el, incepe sa faca o triere intre cartile adunate. De acest efort beneficiaza cel din a treia generatie, primul care se poate numi cu adevarat intelectual. Frumusetea teoriei este data si de faptul ca cel ce a emis-o este cel din prima generatie, recunoscandu-si astfel limitele.

Un englez si un american se intalnesc, amandoi aveau gazon, numai ca al englezului era mai frumos. Ce-i faci, intreaba americanul? il ud o data pe zi  samd. Si eu il ud la fel, raspunde americanul….La care englezul spune: da, dar noi il udam de 800 de ani.

Concluzia de prim nivel este ca nu-l poti citi pe Patapievici daca nu ai citit mai intai “Tom Degetel” la vremea cand trebuia, ca sa nu ma arunc pana la Stendhal. Restul concluziilor la latitudinea Dvs.!

DC

PS. Cu chiu cu vai am reusit sa citesc “Manastirea din Parma”…”Tom Degetel”, inca nu.


Pianul…

Va mai aduceti aminte de linia 9 si 3/4 din Gara Victoria de unde se ia trenul spre Hogwarts? Acolo, daca nu ma-nsel, un anume stalp reprezenta poarta catre o alta dimensiune: a visului, a povestii…Ei bine, locuri din acestea exista de-adevaratelea. Unul dintre ele nu este nici mai mult nici mai putin decat cafeneaua de la subsol din Plaza Romania. Care? Starbucks? Nu, nu, acolo nu e nimic magic, e doar foarte scump, prost si stil “impinge tava” a l’americaine, vorbesc de cea de langa Diverta de la subsol. Nici nu cred ca are un nume. Cafeaua e un pic prea tare si gen ness, preturile ok spre mari, servirea…ca in Romania, mai buna ca la Starbucks, oricum. Ceea ce face ca locul acela sa fie deosebit este un pian…Bunaoara, intr-una din zile stateam si beam o cafea…priveam oamenii, forfota lor browniana: Mall! Un personaj cvasi-cunoscut canta la pian, un pic cam chinuit dupa gustul meu. E mai mereu acolo, inveselind atmosfera destul de impersonala din acest loc . In repertoriu, un melange de piese incepand cu ABBA si terminand cu Amazing Grace. Bate cam tare din clape si, cumva, incepe sa ma deranjeze…Deodata se apropie de el un barbat cam la 60 de ani, par alb, lung, barba neingrijita…ar trece usor drept cersetor…Vorbesc un timp dupa care batranul se aseaza pe scaun. Apasa timid pe clape: nu-i iese din prima…Isi aranjeaza scaunul mai bine dupa care incepe: Mozart. Devin brusc atent, la fel si ceilalti trecatori. Se dezlantuie. Nu canta perfect, nici pe departe, se vede ca ii lipseste exercitul, dar, reuseste ceva cu mult mai maret. Pret de 10 minute timpul se opreste, spatiul se transforma: Nivelele Mallului devin, respectiv,  balconul I si II ale unei mari sali de concert, magazinele de jur imprejurul cafenelei, stalul. Trecatorii se transforma in spectatori,  imbracati cum se cuvine, tinandu-si rasuflarea si ascultand transfigurati. Maestrul si pianul se contopesc, iar din aceasta combinatie izvoreste arta eliberatoare si purificatoare, generatoare de Katharsis, in sensul antic al termenului. Aplaudam. Gresim, pentru ca rupem vraja. Se trezeste brusc, se ridica si, stangaci, zambind, se inclina. In ochii unora si altora se intrezaresc niste lacrimi. Ii multumeste cvasi-cunoscutului si pleaca. Ne intoarcem la cafelele, cumparaturile si forfota noastra: Mall! “Ce era cu omul asta?” il intreb pe muzicant. “Inginer, somer,  57 ani! imi raspunde; “A facut pian cand era mic, parintii l-au obligat sa aleaga alta meserie…”

Dvs. de cand nu ati mai luat trenul de la linia 9 si 3/4?

DC


Festina lente…

Cat dureaza viata unui om? Raspuns: 80 ani. Ma rog, mai mult sau mai putin, dar, asa, in general, cam asta e orizontul de timp la care speri. Asta a stabilit-o Dumnezeu.  Putem sa-i luam de etalon. Desi, desigur, sunt lucruri care dureaza si mai mult, dar sinceri sa fim, nu prea ne intereseaza…cum spunea si Keynes, pe termen lung suntem toti morti. Cat dureaza ca lumina sa parcurga 300000 km? Raspuns: 1 secunda. Asta a stabilit-o tot Dumnezeu. Cat dureaza constructia a 300 km de autostrada in Romania? Raspuns: 20 ani, adica un sfert din viata unui om. Asta a stabilit-o incompetenta generalizata care domneste in tara asta. (cei care cred ca hotia e principala problema in Romania, se insala. E incompetenta…dar asta e alt subiect). Ei bine, dati-mi voie sa va intreb: cat dureaza sa-ti ajunga o comanda de curea de ceas Festina? Raspuns: 1 saptamana, 2, o luna? Ei bine, nu: 15 luni.  Pe 25 noiembrie 2009 am facut comanda, pe 11 februarie 2011 am primit cureaua. Intre timp: nenumarate mailuri, reclamatii…Ramane sa calculez de cate ori mi se mai poate rupe cureaua la ceasul asta pana mor. Stiind ca aceasta curea m-a tinut fix un an din momentul cumpararii ceasului, rezulta prin calcul : 20, 44 ori. E mult , e putin?…mai interesant ar fi acum de calculat cat de batran sunt si cati km de autostrada va avea Romania cand o sa mor. Era sa uit: vorbim despre timp…ceasurile  masoara timpul…inclusiv ceasurile Festina…

DC

PS. Acum inteleg proverbul latinesc: Festina, lente! (Grabeste-te incet!)


Aristotel vs. Platon

Acum cativa ani ma coboram pe Copou in jos, pe un deal frumos, cocotat la volanul unui Land Rover Freelander 1, evaluat la numarul B 11 GTZ, proprietate a Societatii Germane pentru Cooperare Tehnica. Deutschland ueber alles! Ce vremuri, ce moravuri…In dreptul Universitatii, fugindu-mi ochii dupa o tanara studenta ce tocmai se grabea spre un curs (de istorie?)…poc! l-am izbit pe cel din fata mea, ce conducea, ce e drept, un mai modest Opel Kadett…(se mai fabrica modelul asta?). Ne-am dat jos: “imi cer scuze, nu am fost atent”…Din fericire eu nu patisem nimic, el nu patise nimic. Aha!..stati ca nu se opreste aici…omul meu deschide portbagajul si imi arata bara indoita in partea dinauntru…”Mi-ati distrus masina!”..”Aoleu”, zic, “imi cer scuze, dar nu are cum sa fie de la izbitura asta: eram cu 20 la ora in coloana, pe dinafara nu se vede nimic!” ” Sa mergem la Politie!”…”bine”, zic, mergem…dar nu o sa va creada Politia”…Este momentul sa divulg identitatea victimei: domnul cu pricina nu era oricine ci se chema Platon…si era profesor la Facultatea de Istorie din Iasi…parca mi-a spus un prieten ulterior ca a ajuns si decan? wow! la Politie in Iasi lucrurile merg mai lejer decat in Bucuresti. Daca in capitala dureaza de-ti vine rau (pana iti vine randul, pana scrii, pana desenezi schita, pana iese politistul sa constate, pana scrie politistul – poti astepta si 7 ore!), in Iasi domnul politist nici nu s-a deranjat sa se scoale de pe scaun. A citit declaratiile..”Ce daune aveti?” “eu, nimc”. “Dvs?” “bara indoita samd”. “Serios?” “Da, asa si pe dincolo”. Politistul, dupa o clipa de tacere i se adreseaza lui Platon: “Dl. Platon, stiti ce i-a zis Aristotel lui Platon?” “Ce?” “Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul…” Eu ma uit la Platon, Platon se uita la mine, inganand dictonul in latina. Degeaba….

DC

PS. Cine a zis ca nivelul de IQ al politistilor este egal cu cel al cainilor lup care ii insotesc? Si, mai indrazneste cineva sa se indoiasca ca Iasiul este capitala a culturii si oras al luminilor?


Scump sau valoros?

Stiti bancul ala: cica 2 snobi se intalnesc. “Vai, ce cravata frumoasa, cat ai dat pe ea?” “100, raspunde cel intrebat, de la magazinul cutare..” “Cum, numai  100, cand de alaturi puteai sa o iei cu 300…” Viata bate filmul. In 2009, prin noiembrie mi-am cumparat niste manusi din Viena; manusi din piele, negre, obisnuite, bune. Am dat pe ele 10 euro! Le-am luat din H&M, la reduceri.  Prin decembrie, umbland prin Piata Amzei, in Bucuresti, am pierdut una dintre ele..cand mi-am dat seama, m-am intors, m-am invartit….degeaba. Cum se anunta un ger napraznic, m-a cuprins o neliniste demna de o cauza mult mai inalta care m-a impins nici mai mult nici mai putin decat la Mall Baneasa, Peek & Cloppenburg, unde am gasit o pereche de manusi Boss. Cat credeti ca au costat? 2 milioane jumate. “Esti nebun? Sper ca nu le-ai cumparat…” Ba bine ca nu… Din una-n alta, a mai trecut un an. In decembrie umbland prin Szeged, am pierdut una dintre ele. Se implinea fix un an…m-am intors, m-am invartit, degeaba: ce mi-e Bucuresti, ce mi-e Szeged…Intorcandu-ma in aceeasi seara la Timisoara, m-am dus la un targ de bunuri de larg consum unde am gasit manusi: de piele, negre, obisnuite, bune. Da, dar aveau o problema: erau prea ieftine: doar 500 mii perechea. Marturisesc ca le-am luat cu strangere de inima: pe celelalte dadusem, doar, 2 milioane jumate. Concluzia: am devenit un snob. Povestea, insa, nu se opreste aici. ati ghicit: le-am pierdut in ianuarie a.c, pe amandoua de data asta. Ce credeti ca am facut? M-am repezit la Zara, unde am cumparat o pereche de manusi cu 1 milion: deja, imi revenisem. Au durat 2 saptamani, una dintre ele mi s-a rupt…..Dupa toate astea am ramas cu o multime de manusi desperecheate si cu o intrebare: oare, cat vor costa urmatoarele?

DC


Caesar non supra gramaticos…

Aflai recent ca in constructii de genul .”ma-tii”, “bunica-tii”, “fiica-sii”, pronumele se scrie cu doi de i…parca ii si aud pe unii: “Rusine, cum de nu ai stiut asta pana acum, si te mai si lauzi…” Poate unde nu prea le-am vazut scrise, aceste constructii tinand cvasi-exclusiv de exprimarea orala, de limbajul bulevardier…Dar, daca veni vorba  de limbaj bulevardier, de injuraturi, ca sa vorbim pe sleau, subiectul merita o oarecare atentie. Hei, nu va scandalizati, afli multe despre un popor dupa modul cum injura…

1. Injuraturile sunt, pana la urma, o forma de exprimare a unor nemultumiri, frustrari, o descarcare a unui potential (negativ) acumulat in interior. Romanii injura mult, nemtii foarte putin…in comparatie cu noi, sunt mici copii. Noi ne oprim la injurat, ei au declansat 2 razboaie mondiale.  De unde ar reiesi ca cu cat injuri mai mult, cu atat actionezi mai putin…suntem un popor bun de gura…cu consecinte pozitive si negative: nici razboi, da’ nici Mercedes…

2. Injuraturile romanesti, colorate de altfel,  se concentreaza in jurul unor personaje feminine, si mai ales al mamei. De unde reiese ca pentru romani, mama este cea mai importanta, iubita si respectata persoana. Imi spunea cineva odata: “mama e mai importanta decat nevasta, ca, la o adica, nevasta iti mai gasesti, dar mama?” O fi bine, o fi rau…S-ar parea ca traim in matriarhat. Avea dreptate profesorul meu de filosofie din liceu: “problema tarii asteia e ca nu a avut mari barbati: numai mari femei: Doamna Clara, Doamna Chiajna, Regina Maria…..” Uitati-va si la performantele natiunii romane in materie de sport: numai femei: gimnastica, handbal…pana si la aruncarea cu ciocanul  exceleaza tot femeile. Exista si un revers al medaliei: femeia este privita si ca sursa tutuor incurcaturilor.  Cum se explica altfel  ca apelul destul de frecent la Diavol este considerat de romani destul de moale existand o injuratura mult mai puternica ce o contine pe mama acestui personaj?  Caci,  nu e asa, cat de rau poate fi un barbat, fie el si Satana?

Nu ma injurati pentru cele scrise mai sus…dar, daca totusi o faceti, aveti grija: cu doi de i! Caci,  nici chiar Imparatul nu e deasupra gramaticii!

DC


Nu stiu…

Un copil de 2 ani se joaca cu termometrul, il sparge si inghite mercurul….Se alarmeaza toata lumea, ma alarmez si eu…din fericire, deocamdata, copilul nu are nimic. Ii sunam disperati pe toti medicii cunoscuti. Raspunsurile sunt care mai de care mai competente, variind de la: “ah, pai daca nu are nimic, inseamna ca e ok” pana la “mergeti cu el de urgenta la Grigore Alexandrescu sa ii dozeze mercurul din organism”…Unul singur, un prieten de-ai mei, student la medicina, imi spune sincer: “Nu stiu, uita-te si tu pe google pana dau un telefon sa intreb un doctor”. Cel mai frumos reactioneaza medicul de garda al spitalului din urbea M…, unde bunica-sa se duce cu el de urgenta: “Trebuie internat si tinut sub observatie medicala 3 zile. Dar nu aici, la noi, mergeti in municipiul C…la spitalul judetean sau,  mai bine, la Bucuresti”. Ne urcam in masina sa il aducem.  Dupa 2 ore in care nu scoate nicio vorba, inlemnita in scaun, mama isi aduce aminte ca exista un numar de urgenta in caz de intoxicatie la copii…”Stati doamna, linistita, mercurul din termometru nu este toxic”….Usurare, Slava Tie Doamne!

Intr-o tara in care toata lumea se pricepe la orice, de la reparat WC-ul pana la prescrierea de medicamente, este greu sa recunosti cand nu stii ceva….Prietenul meu, studentul, mai are o sansa….

Exista vreun medicament impotriva stiutului?

Nu stiu…

DC

PS. Numarul de la toxapel este 021 210 61 83, http://www.spitaluldecopii.ro/toxapel/


32 decembrie

Decembrie: luna cadourilor, sarbatoarea pomului de iarna, brad, Craciun, Revelion, cumparaturi, artificii… cele mai amuzante sunt felicitarile pe care mai nou le primesti prin SMS….ca de exemplu : “Bucuria vine din lucrurile marunte (remarcati nuanta: marunte, nu mici…de ca si cum am fi toti niste meschini), linistea vine din suflet, lumina vine din inima fiecaruia!” :))) Clisee….mai mult sau mai putin.

Totusi, decembrie acesta are ceva ce celelalte luni nu au.  Are ceva din vis sau din poveste sau….din vesnicie. Cele trei mai sus amintite au ceva in comun: timpul nu curge,  sau curge altfel: mai bogat, mai pe indelete, mai plenar. Poti sa stai cat vrei intr-un anume punct si dupa aia daca vrei mergi mai departe, daca nu, nu. Decembrie rezolva partial dilema faustiana: clipa, opreste-te! ( ce vorba mare am zis :)) ). Nu va ganditi la cine stie ce, poate sa fie si un lucru mic (mic, nu marunt!) ca de exemplu colindatul prin magazine pentru a cumpara cadouri, sau o partida de whist care incepe si nu se mai termina sau..(ne rezumam la exemple pentru audienta generala). E timp: oricum afara e noapte 15 ore din 24, si noaptea e timpul visului, e timpul povestii…

Ca sa intri in povestea lui decembrie, trebuie sa te pregatesti. Incepe undeva la sfarsitul verii, prin august, cand intr-o buna dimineata observi ca s-a schimbat lumina….soarele straluceste altfel…mai clar, mai inalt. aparent nu s-a schimbat nimic… dar natura se pregateste sa intre in poveste…..Noi continuam sa alergam si sa ne vedem de treburi,  dar ea nu mai e cu noi….ca sa ne avertizeze,  incepe sa se coloreze…..Toamna, e liniste…s-a dus agitatia nevrotica a primaverii ( ce bine a suprins-o Bacovia: “Verde crud, verde crud, mugur alb si ros si pur, vis de-albastru si de-azur, te mai vad, te mai aud..”) si lehamitea toropitoare a verii…In fine, in decembrie natura este complet intoarsa spre sine…noi nu mai vedem nimic. Cum nu, veti zice? nu vezi ca e moarta?

Nu, nu e moarta, e doar plecata in alta parte….este acolo unde s-a nascut Hristos.  Toate colindele vorbesc despre iarba verde, flori de mar… De aia e atata infloritura si ireal in colinde, ele incearca sa ne introduca in atmosfera de poveste….Dumnezeu Insusi a facut-o: a facut sa rasarit o stea, au venit 3 magi, au cantat ingerii…El a transformat lumea noastra, i-a adus ceva de poveste…In lumea lui Hristos, mortii inviaza, bolnavii se vindeca miraculos, painile se inmultesc…e ca in vis, unde chiar daca se termina prost, o poti lua de la inceput. in fine, “cine traieste si crede in El, nu va muri niciodata”. In lumea Lui poti intra sau nu…dar daca intri vei vedea ca timpul curge altfel…Hristos a venit sa ni-l aduca pe 32 decembrie, a venit sa ne aduca vesnicia….

“Te uita cum ninge decembre, nu rade, citeste-nainte…” (Bacovia)

PS. 1 ianuarie, cea mai trista zi din an. Trezirea brusca la realitate: incepe din nou numaratoarea…incepe din nou sa curga timpul….cand ii aud pe unii cu urari de genul ca “Fie ca Noul An sa fie mai bun decat cei care au trecut..” aiurea! 1 ianuarie ne aduce doar aminte ca suntem trecatori, ca nimic aici nu dureaza, daca ar fi altfel,  de ce nu am fi ramas pe 32 decembrie?

Recomandam petrecerea acestei zile departe, undeva printre nameti, si in orice caz nu foarte treji….sa mai prelungim un pic povestea lui decembrie….

DC