Tag Archives: Maria

Calugarul si Femeia

M-am nimerit aseara pe la Apus la Manastirea “Brancoveanu” de la Sambata de Sus, dintr-un imbold turistic,  de genul “pomul laudat” si spontan, de genul: “la semnul indicator, virati scurt la dreapta”.

Ceea ce eu nu stiam, dar aveam curand sa aflu, este ca seara de 14 august, acolo, este una speciala, caci manastirea are hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

La slujba mare de tot , cu mitropolit, 2 vicari si tot dichisul, si care se tinea in curtea exterioara, asistau vreo cateva sute de oameni, frumos imbracati si, in general, disciplinati, cum se cuvine in Ardeal.

Calugari mai tineri fugeau din rasputeri, nestiind ce sa faca mai intai, caci desi slujba deja incepuse, nu era chiat totul “gata”: mai trebuiau aduse scaune, steaguri; cate un cantaret la strana intarziat se mai furisa inca la locul lui, alaturandu-se colegilor si prinzand cantul din zbor; sonorizarea mai dadea din cand in cand rateuri iar oameni continuau sa vina. Si desi organizarea era la o oarecare distanta de perfectiune, toate aceste mici “defecte” erau asa de la locul lor, intr-un autentic tablou de viata romaneasca, innobilata de solemnitatea momentului, incat te faceau sa te simti “acasa”.

Parca venind de nicaieri, un calugar inalt si batran a iesit din chilia lui, indreptandu-se spre locul unde se tinea slujba.  Calca apasat si rar si, cumva cadentat, dar nu ostaseste. Asta m-a facut sa il remarc. Ritmul pasilor lui avea ceva strain de ceea ce se intampla in jur, dar departe de a fi disonant, impunea o ordine: o alta ordine; asta il facea sa para si mai inalt. S-a oprit un pic, uitandu-se spre soarele ce se indrepta hotarat spre apus, privind dincolo de lumina lina a inserarii. S-a asezat, apoi, pe locul ce ii era harazit si a ramas nemiscat, inalt si slab, asemeni unui punct de sprijin… Se auzea, imperceptibil, ritmul pasilor lui, ritm al unei vieti de dincolo de inserare….

Langa mine, o femeie asista la slujba inconjurata de 2 pusti si o fetita ce zburdau in jurul ei, in timp ce al patrulea baietel dormea la ea in brate. Cel mai mare sa fi avut 7 ani, cel mai mic 1. Bine imbracati, erau si foarte frumosi, reflectand pe chipul lor frumusetea ei si, la randul lor, sporindu-i-o, caci era o femeie frumoasa: o  frumusete in sens larg, ce depaseste sfera esteticului: oamenii buni sunt intotdeauna frumosi…  Imbracata regulementar – dar nu habotnic – in nuante de gri, era, probabil, sotia vreunuia din preotii care slujeau la altar. Pantofii, de culoare pastelata, zambeau sagalnic, si ne aminteau si ei, si noua, ca ar fi putut sa faca si altceva cu viata ei. Alesese, intr-un fel, sa renunte la ea, ca sa fie sotie si mama, si (poate) impreuna cu barbatul ei, slujitoare lui Dumnezeu si oamenilor. Pacea si lumina de pe chip stateau dovada ca, in dreptul ei, alesese bine.

Corul intona un imn inchinat Fecioarei,  “Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare…” si, trecand peste orice fel de consideratii  logice sau teologice, am simtit ca in cantec era vorba si despre acestia doi: Calugarul si Femeia….

Iar eu, aflat departe de Calugar si mult prea departe de Femeie, ma nimerisem intr-o seara de 14 august la biserica alaturi de….Maria.

Apunea, in sfarsit, soarele.

 

Advertisements