Tag Archives: poveste

Traiasca Regele!

Ma numar printre putinii norocosi care au avut ocazia sa Il vada de aproape pe Rege, desigur, fara sa fi fost vrednic pentru aceasta. S-a intamplat la Arad, la sfarsitul lui 2006, in ajun de aderare la Uniunea Europeana. Impreuna cu 2 colegi, Traian si Peter (Many) aduceam din Germania masini nou noute pentru birou. (Cu titlu de amuzament, intr-una din ele, avea sa se plimbe mai tarziu si Ministrul Finantelor). Innoptasem cu o seara inainte in Viena si pentru ca porniseram tarziu si mai si intarziaseram in vama, am ajuns in Arad abia pe la 8 seara. Traian a virat la stanga catre Cluj, dar pana la Bucuresti ar mai fi fost inca vreo 10-12 ore. (Pe atunci nu existau inca bucatelele de autostrada surpata care s-au construit cu chiu cu vai in cei 10 ani trecuti de atunci). Many a fost de parere ca daca tot ne avantam mai departe sa mancam ceva si cum ne grabeam am ales un loc central si ultracunoscut, Hotel Continental. Deja de la ciorba de legume, cu cartofi taiati mare, ca la tara, ne-am dat seama ca suntem franti de oboseala. Intr-o doara m-am indreptat spre receptie sa vad daca ar mai fost eventual camere. Pe unul din fotoliile albastre din hol se odihnea Regele. Instantaneu mi-au dat lacrimile fara sa inteleg de ce. Mi-am explicat asta mult mai tarziu. In 2011 cand Majestatea Sa s-a adresat Parlamentului, comentand emotia deosebita de care fusesera cuprinsi toti cei de fata, Teodor Paleologu a spus simplu: “Prezenta Regelui este augusta…” Intr-adevar, fiind uns de Dumnezeu, Monarhul este deasupra noastra, primitor si purtator al unui har deosebit. “Many, trebuie sa ramanem, in hotel se afla Regele!” Decizia a fost luata imediat. A doua zi de dimineata L-am vazut la micul dejun, alaturi de Regina Ana si de Simina Mezincescu. A fost un moment foarte foarte trist. Mi s-a parut de neconceput ca un nimeni ca mine sa stea in aceeasi incapere cu Regele, intr-un hol oarecare dintr-un hotel oarecare, mancand omleta cu crenvursti. Colac peste pupaza, mai era si cate unul care, recunoscandu-L asa cum recunosti pe cineva vazut la televizor, Ii arunca un “buna dimineata”, la stilul la care si-ar fi salutat si vecinul de pese gard la el acasa, la tara. Regele inclina politicos din cap. Cred ca abia atunci mi-am dat seama cu adevarat de proportiile catastrofale ale Comunismului.
A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost nu s-ar mai fi povesitit. Poate ne-am fi continuat lungul drumul spre Bucuresti, obositi, prin noaptea plina de tiruri si gropi. Si chiar daca nu este dacat o intuitie, eu traiesc cu ferma convingere ca intalnirea cu Regele de pe fotoliul albastru m-a salvat in seara aia de la un accident, mi-a salvat viata.
Traiasca Regele!

Advertisements

Pianul…

Va mai aduceti aminte de linia 9 si 3/4 din Gara Victoria de unde se ia trenul spre Hogwarts? Acolo, daca nu ma-nsel, un anume stalp reprezenta poarta catre o alta dimensiune: a visului, a povestii…Ei bine, locuri din acestea exista de-adevaratelea. Unul dintre ele nu este nici mai mult nici mai putin decat cafeneaua de la subsol din Plaza Romania. Care? Starbucks? Nu, nu, acolo nu e nimic magic, e doar foarte scump, prost si stil “impinge tava” a l’americaine, vorbesc de cea de langa Diverta de la subsol. Nici nu cred ca are un nume. Cafeaua e un pic prea tare si gen ness, preturile ok spre mari, servirea…ca in Romania, mai buna ca la Starbucks, oricum. Ceea ce face ca locul acela sa fie deosebit este un pian…Bunaoara, intr-una din zile stateam si beam o cafea…priveam oamenii, forfota lor browniana: Mall! Un personaj cvasi-cunoscut canta la pian, un pic cam chinuit dupa gustul meu. E mai mereu acolo, inveselind atmosfera destul de impersonala din acest loc . In repertoriu, un melange de piese incepand cu ABBA si terminand cu Amazing Grace. Bate cam tare din clape si, cumva, incepe sa ma deranjeze…Deodata se apropie de el un barbat cam la 60 de ani, par alb, lung, barba neingrijita…ar trece usor drept cersetor…Vorbesc un timp dupa care batranul se aseaza pe scaun. Apasa timid pe clape: nu-i iese din prima…Isi aranjeaza scaunul mai bine dupa care incepe: Mozart. Devin brusc atent, la fel si ceilalti trecatori. Se dezlantuie. Nu canta perfect, nici pe departe, se vede ca ii lipseste exercitul, dar, reuseste ceva cu mult mai maret. Pret de 10 minute timpul se opreste, spatiul se transforma: Nivelele Mallului devin, respectiv,  balconul I si II ale unei mari sali de concert, magazinele de jur imprejurul cafenelei, stalul. Trecatorii se transforma in spectatori,  imbracati cum se cuvine, tinandu-si rasuflarea si ascultand transfigurati. Maestrul si pianul se contopesc, iar din aceasta combinatie izvoreste arta eliberatoare si purificatoare, generatoare de Katharsis, in sensul antic al termenului. Aplaudam. Gresim, pentru ca rupem vraja. Se trezeste brusc, se ridica si, stangaci, zambind, se inclina. In ochii unora si altora se intrezaresc niste lacrimi. Ii multumeste cvasi-cunoscutului si pleaca. Ne intoarcem la cafelele, cumparaturile si forfota noastra: Mall! “Ce era cu omul asta?” il intreb pe muzicant. “Inginer, somer,  57 ani! imi raspunde; “A facut pian cand era mic, parintii l-au obligat sa aleaga alta meserie…”

Dvs. de cand nu ati mai luat trenul de la linia 9 si 3/4?

DC


32 decembrie

Decembrie: luna cadourilor, sarbatoarea pomului de iarna, brad, Craciun, Revelion, cumparaturi, artificii… cele mai amuzante sunt felicitarile pe care mai nou le primesti prin SMS….ca de exemplu : “Bucuria vine din lucrurile marunte (remarcati nuanta: marunte, nu mici…de ca si cum am fi toti niste meschini), linistea vine din suflet, lumina vine din inima fiecaruia!” :))) Clisee….mai mult sau mai putin.

Totusi, decembrie acesta are ceva ce celelalte luni nu au.  Are ceva din vis sau din poveste sau….din vesnicie. Cele trei mai sus amintite au ceva in comun: timpul nu curge,  sau curge altfel: mai bogat, mai pe indelete, mai plenar. Poti sa stai cat vrei intr-un anume punct si dupa aia daca vrei mergi mai departe, daca nu, nu. Decembrie rezolva partial dilema faustiana: clipa, opreste-te! ( ce vorba mare am zis :)) ). Nu va ganditi la cine stie ce, poate sa fie si un lucru mic (mic, nu marunt!) ca de exemplu colindatul prin magazine pentru a cumpara cadouri, sau o partida de whist care incepe si nu se mai termina sau..(ne rezumam la exemple pentru audienta generala). E timp: oricum afara e noapte 15 ore din 24, si noaptea e timpul visului, e timpul povestii…

Ca sa intri in povestea lui decembrie, trebuie sa te pregatesti. Incepe undeva la sfarsitul verii, prin august, cand intr-o buna dimineata observi ca s-a schimbat lumina….soarele straluceste altfel…mai clar, mai inalt. aparent nu s-a schimbat nimic… dar natura se pregateste sa intre in poveste…..Noi continuam sa alergam si sa ne vedem de treburi,  dar ea nu mai e cu noi….ca sa ne avertizeze,  incepe sa se coloreze…..Toamna, e liniste…s-a dus agitatia nevrotica a primaverii ( ce bine a suprins-o Bacovia: “Verde crud, verde crud, mugur alb si ros si pur, vis de-albastru si de-azur, te mai vad, te mai aud..”) si lehamitea toropitoare a verii…In fine, in decembrie natura este complet intoarsa spre sine…noi nu mai vedem nimic. Cum nu, veti zice? nu vezi ca e moarta?

Nu, nu e moarta, e doar plecata in alta parte….este acolo unde s-a nascut Hristos.  Toate colindele vorbesc despre iarba verde, flori de mar… De aia e atata infloritura si ireal in colinde, ele incearca sa ne introduca in atmosfera de poveste….Dumnezeu Insusi a facut-o: a facut sa rasarit o stea, au venit 3 magi, au cantat ingerii…El a transformat lumea noastra, i-a adus ceva de poveste…In lumea lui Hristos, mortii inviaza, bolnavii se vindeca miraculos, painile se inmultesc…e ca in vis, unde chiar daca se termina prost, o poti lua de la inceput. in fine, “cine traieste si crede in El, nu va muri niciodata”. In lumea Lui poti intra sau nu…dar daca intri vei vedea ca timpul curge altfel…Hristos a venit sa ni-l aduca pe 32 decembrie, a venit sa ne aduca vesnicia….

“Te uita cum ninge decembre, nu rade, citeste-nainte…” (Bacovia)

PS. 1 ianuarie, cea mai trista zi din an. Trezirea brusca la realitate: incepe din nou numaratoarea…incepe din nou sa curga timpul….cand ii aud pe unii cu urari de genul ca “Fie ca Noul An sa fie mai bun decat cei care au trecut..” aiurea! 1 ianuarie ne aduce doar aminte ca suntem trecatori, ca nimic aici nu dureaza, daca ar fi altfel,  de ce nu am fi ramas pe 32 decembrie?

Recomandam petrecerea acestei zile departe, undeva printre nameti, si in orice caz nu foarte treji….sa mai prelungim un pic povestea lui decembrie….

DC