32 decembrie

Decembrie: luna cadourilor, sarbatoarea pomului de iarna, brad, Craciun, Revelion, cumparaturi, artificii… cele mai amuzante sunt felicitarile pe care mai nou le primesti prin SMS….ca de exemplu : “Bucuria vine din lucrurile marunte (remarcati nuanta: marunte, nu mici…de ca si cum am fi toti niste meschini), linistea vine din suflet, lumina vine din inima fiecaruia!” :))) Clisee….mai mult sau mai putin.

Totusi, decembrie acesta are ceva ce celelalte luni nu au.  Are ceva din vis sau din poveste sau….din vesnicie. Cele trei mai sus amintite au ceva in comun: timpul nu curge,  sau curge altfel: mai bogat, mai pe indelete, mai plenar. Poti sa stai cat vrei intr-un anume punct si dupa aia daca vrei mergi mai departe, daca nu, nu. Decembrie rezolva partial dilema faustiana: clipa, opreste-te! ( ce vorba mare am zis :)) ). Nu va ganditi la cine stie ce, poate sa fie si un lucru mic (mic, nu marunt!) ca de exemplu colindatul prin magazine pentru a cumpara cadouri, sau o partida de whist care incepe si nu se mai termina sau..(ne rezumam la exemple pentru audienta generala). E timp: oricum afara e noapte 15 ore din 24, si noaptea e timpul visului, e timpul povestii…

Ca sa intri in povestea lui decembrie, trebuie sa te pregatesti. Incepe undeva la sfarsitul verii, prin august, cand intr-o buna dimineata observi ca s-a schimbat lumina….soarele straluceste altfel…mai clar, mai inalt. aparent nu s-a schimbat nimic… dar natura se pregateste sa intre in poveste…..Noi continuam sa alergam si sa ne vedem de treburi,  dar ea nu mai e cu noi….ca sa ne avertizeze,  incepe sa se coloreze…..Toamna, e liniste…s-a dus agitatia nevrotica a primaverii ( ce bine a suprins-o Bacovia: “Verde crud, verde crud, mugur alb si ros si pur, vis de-albastru si de-azur, te mai vad, te mai aud..”) si lehamitea toropitoare a verii…In fine, in decembrie natura este complet intoarsa spre sine…noi nu mai vedem nimic. Cum nu, veti zice? nu vezi ca e moarta?

Nu, nu e moarta, e doar plecata in alta parte….este acolo unde s-a nascut Hristos.  Toate colindele vorbesc despre iarba verde, flori de mar… De aia e atata infloritura si ireal in colinde, ele incearca sa ne introduca in atmosfera de poveste….Dumnezeu Insusi a facut-o: a facut sa rasarit o stea, au venit 3 magi, au cantat ingerii…El a transformat lumea noastra, i-a adus ceva de poveste…In lumea lui Hristos, mortii inviaza, bolnavii se vindeca miraculos, painile se inmultesc…e ca in vis, unde chiar daca se termina prost, o poti lua de la inceput. in fine, “cine traieste si crede in El, nu va muri niciodata”. In lumea Lui poti intra sau nu…dar daca intri vei vedea ca timpul curge altfel…Hristos a venit sa ni-l aduca pe 32 decembrie, a venit sa ne aduca vesnicia….

“Te uita cum ninge decembre, nu rade, citeste-nainte…” (Bacovia)

PS. 1 ianuarie, cea mai trista zi din an. Trezirea brusca la realitate: incepe din nou numaratoarea…incepe din nou sa curga timpul….cand ii aud pe unii cu urari de genul ca “Fie ca Noul An sa fie mai bun decat cei care au trecut..” aiurea! 1 ianuarie ne aduce doar aminte ca suntem trecatori, ca nimic aici nu dureaza, daca ar fi altfel,  de ce nu am fi ramas pe 32 decembrie?

Recomandam petrecerea acestei zile departe, undeva printre nameti, si in orice caz nu foarte treji….sa mai prelungim un pic povestea lui decembrie….

DC